În data de 25 februarie 2020, la invitația senatorului Liviu-Marian Pop, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, au participat la lucrările comisiei permanente elevi din Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Matei Basarab”, Colegiul Național „Grigore Moisil” și Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din București, însoțiți de profesorii coordonatori.
Întâlnirea reprezintă o continuare a programului educațional „Senatul tinerilor”, organizat de Senatul României în data de 11 februarie 2020, care are ca obiectiv familiarizarea elevilor cu modul de legiferare și interacțiunea directă între reprezentanții forului legislativ și tineri.
„Am certitudinea că implicarea activă a tinerilor în astfel de proiecte educaționale se poate dovedi foarte utilă atât pentru viitorul lor cât, mai ales, pentru viitorul societății. Cu siguranță, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului a reuşit să ofere elevilor ocazia unei mai bune înțelegeri a aspectelor ce țin de legiferare, mecanisme, proceduri, ceea ce sper că va conduce la o implicare mai mare a acestora. Avem nevoie să creștem tineri implicați care să-și dorească să schimbe legislația atunci când se impune o schimbare”, a concluzionat preşedintele comisiei, senatorul Liviu-Marian Pop.