Comunicate de presă

Vizita oficială a delegației Comisiei pentru politică externă din Senatul României la Nicosia, Republica Cipru

O delegație a Comisiei pentru politică externă din Senatul României, condusă de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei, a efectuat, în perioada 30 iunie - 2 iulie 2025, o vizită oficială la Nicosia, Republica Cipru, la invitația președintelui Comisiei pentru politică externă și afaceri europene din Parlamentul Republicii Cipru, Harris Georgiades.
Delegația parlamentară română a fost compusă din senatorii Simona-Elena Spătaru și Sorin Lavric, membru al Comisiei, respectiv vicepreședinte al Comisiei, și a fost însoțită de ambasadorul României în Republica Cipru, Dan Mihalache. În cadrul întrevederilor au fost abordate atât aspecte ale cooperării bilaterale, cât și subiecte de pe agenda europeană și euroatlantică, precum și dosare regionale și internaționale de interes comun.
Programul delegației parlamentare române a cuprins întrevederi cu oficiali din Guvernul și din Parlamentul Republicii Cipru, precum președintele Comisei pentru politică externă și afaceri europene, Harris Georgiades, președintele Comisiei juridice, justiție și ordine publică, Nicos Tornaritis, ministrul adjunct al Energiei, Comerțului și Industriilor, Marios Panayides, ministrul adjunct al afacerilor externe, Theodora Konstantinidou. Seria de întrevederi cu oficialii ciprioți a inclus și o primire la Primăria Nicosiei, cu Charalambos Prountzos.
Întâlnirea cu parlamentarii ciprioți, membri ai Comisiei pentru politică externă și afaceri europene a Parlamentului Republicii Cipru, condusă de președintele Comisiei, Harris Georgiades, a prilejuit o discuție substanțială, într-un cadru amical, cu accent pe proiecte, inclusiv de natură economică, cu acorduri bilaterale în vederea finalizării și semnării acestora. De asemenea au fost abordate dosare de actualitate europeană, inclusiv din perspectiva Președinției semestriale a UE, pe care Cipru o va exercita în primul semestru al anului 2026, dar și teme de securitate regională. S-a discutat și despre stadiul actual și perspectivele "dosarului cipriot", prin prisma rezoluțiilor Consiliului de Securitate ONU și a discuțiilor programate peste câteva săptămâni la New York între părțile direct interesate, greco-cipriotă și respectiv turcă, sub patronajul Națiunilor Unite.
Un alt moment semnificativ al programul vizitei, realizat cu sprijinul Ambasadei României la Nicosia, a fost întrevederea cu Reprezentantul Special al Secretariatului General al ONU în Cipru, Colin Stewart, șeful misiunii UNFICYP. A avut loc un dialog substanțial despre situația care rămâne complicată în conflictul înghețat ce continuă să separe, după 1974, grecii ciprioți și respectiv turcii ciprioți.
Cu prilejul vizitei delegației parlamentare române la sediul UNFICYP a avut loc și o vizită în zona neutră (buffer zone) unde s-a discutat despre contribuția concretă a contingentului de polițiști români din cadrul misiunii ONU, contribuție deosebit de apreciată de superiorii lor din structura menționată.
De asemenea, delegația parlamentară română a avut prilejul să discute direct cu reprezentanți ai comunității românești din Cipru găzduită la sediul Asociației Românilor din Cipru, conduse de președinta Asociației, Christina Christodoulou-Todea.
Cu prilejul discuțiilor, oficialii români și cei ciprioți au evidențiat relația specială dintre România și Cipru, cele două state aniversând în 2025, 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. De asemenea, a fost subliniată buna cooperarea economică, concretizată și prin investițiile substanțiale cipriote în România – peste 6.600 de firme cu capital cipriot fiind prezente în România, ceea ce face ca Cipru să se plaseze ca cel de-al patrulea investitor străin în România, cu investiții de peste 5 miliarde euro în sectoare precum financiar, construcții, telecomunicații, industria alimentară și turism. A fost evidențiat potențialul de intensificare a cooperării în special în sectorul energetic, prin facilitarea legăturilor dintre entitățile economice cu relevanță în domeniu. De asemenea, a fost evidențiată buna cooperare polițienească în combaterea criminalității organizate, precum și în domeniul protecției civile și al răspunsului la situațiile de urgență, dar și al gestionării fenomenului migrației.
Totodată, alături de cooperarea economică, au fost evidențiate și afinitățile culturale dintre cele două popoare, consolidate prin aportul comunității românești din Cipru, cât și a celei cipriote din România, cele două comunități reprezentânnd o punte solidă de cooperare. Oficialii ciprioți au remarcat buna integrare a românilor din Cipru, o prezență evaluată la peste 48.000 de cetățeni. La rândul său, partea română a exprimat apreciere pentru sprijinul Ministerului Educației din guvernul cipriot pentru susținerea programului de implementare a cursurilor de limbă română în școlile publice din Cipru.
Oficialii români și ciprioți au reliefat totodată împărtășirea unor evaluări și abordări comune asupra unor dosare europene, regionale sau internaționale de actualitate și au convenit aprofundarea dialogului politico-diplomatic în vederea consolidării cooperării care să ofere un răspuns adecvat la provocările de securitate, atât în regiunea extinsă a Mării Negre, cât și în proximitatea Orientului Mijlociu. În acest sens, cele două părți au evidențiat rolul diplomației parlamentare în relația bilaterală și au exprimat interesul pentru continuarea dialogului la nivelul comisiilor pentru politică externă din legislativele celor două țări. Astfel, președintele Comisiei pentru politică externă și afaceri europene din Parlamentul Republicii Cipru, Harris Georgiades a  acceptat invitația de a efectua o vizită de răspuns în România înaintată de președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean.

publicat în data de 14.07.2025 19:42:43


Go to top