Veteranii de război – repere ale sacrificiului într-o societate în căutare de modele
Pe 29 aprilie, România marchează Ziua Veteranilor de Război - o zi de profund respect și recunoștință față de acei oameni care au pus mai presus de propria viață destinul acestei țări.
Într-o epocă în care societatea noastră clamează, pe bună dreptate, lipsa modelelor autentice, avem datoria morală să privim către veteranii noștri: oameni simpli în aparență, dar uriași în sacrificiul lor. Ei sunt expresia vie a unor valori tot mai rare: onoare, curaj, demnitate, dragoste de țară.
Veteranii de război sunt repere permanente într-o lume în care reperele se diluează. Ei sunt mărturia vie că România nu a fost construită prin vorbe, ci prin fapte de eroism, prin sânge, prin suferință asumată cu demnitate.
Și totuși, stimați colegi, trebuie să ne întrebăm sincer: câtă atenție acordăm astăzi veteranilor noștri, nu doar în discursuri festive, nu doar în fotografii oficiale, ci în fapte reale, în grija față de sănătatea lor, în sprijinul cotidian, în modul prin care îi onorăm zi de zi?
Realitatea este dureroasă: veteranii României sunt din ce în ce mai puțini. Cu fiecare an care trece, pierdem martori ai celor mai grele, dar semnificative pagini din istoria noastră.
Și odată cu ei, pierdem fragmente din memoria noastră națională.
Un exemplu grăitor al trecerii timpului și al nevoii de a acționa cu responsabilitate îl reprezintă județul Vaslui. Aici, ca în multe alte locuri din țară, numărul veteranilor de război scade de la an la an, iar comunitățile locale resimt pierderea acestor repere vii de demnitate, curaj și sacrificiu. Dacă în urmă cu două decenii aveam în județ, conform datelor publice, câteva mii de veterani, astăzi numărul lor este de doar câteva zeci. Asociațiile locale ale veteranilor de război din județul Vaslui indică pentru anul trecut doar 34 de veterani din al doilea război mondial care mai erau printre noi.
Este obligația noastră, a celor care facem legi și politici publice, să păstrăm vie memoria acestor oameni prin acțiuni concrete: sprijin pentru familiile lor, păstrarea monumentelor și a tradițiilor locale și includerea istoriilor lor în educația tinerelor generații.
Acești oameni nu au cerut niciodată privilegii. Ei au dăruit României ceea ce aveau mai scump: tinerețea, sănătatea, liniștea familiilor lor. Și au făcut-o fără să ceară nimic în schimb, cu credința sinceră că libertatea și demnitatea merită orice sacrificiu.
În fața lor, toate retoricile de azi despre valori, despre patriotism, despre solidaritate, ar trebui să pălească. Pentru că veteranii nu au vorbit despre aceste lucruri. Ei le-au trăit.
Statul român are astăzi o datorie istorică: aceea de a-și respecta veteranii nu doar prin festivități ocazionale, ci prin politici concrete, prin sprijin constant, printr-o atenție reală care să demonstreze că nu am uitat lecțiile trecutului.
Veteranii noștri trebuie să fie vizibili. Ei trebuie aduși în fața tinerilor, nu doar comemorați în absență. Ei trebuie să rămână repere pentru generațiile care vin, tocmai pentru că adevăratele modele nu se nasc din imagini de moment, ci din fapte de o viață. Pentru cei care nu mai sunt printre noi, trebuie să ne asigurăm că numele lor nu vor fi uitate.
În încheiere, astăzi, la 29 aprilie, în Ziua Veteranilor, fac un apel sincer:
Să ne plecăm frunțile cu respect și să ne ridicăm conștiințele cu responsabilitate! Să nu lăsăm sacrificiul veteranilor să se piardă în uitare! Să construim o Românie în care memoria lor să rămână vie și în care spiritul lor să inspire viitorul!
O națiune care își uită eroii își uită propria identitate. O națiune care își respectă veteranii își respectă însăși demnitatea.