Cătălin Bochileanu: ”Mă bucur că astăzi putem discuta despre progresele remarcabile ale Republicii Moldova în parcursul său european!”

Mă bucur că astăzi putem discuta despre progresele remarcabile ale Republicii Moldova în parcursul său european.
 
Mă bucur că astăzi putem discuta despre progresele remarcabile ale Republicii Moldova în parcursul său european.
Raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea confirmă că țara noastră vecină a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea a trei dintre cele șase clustere de negociere,  și anume: fundamentele aderării (care se referă la statul de drept, buna guvernare și drepturile fundamentale), relațiile externe și piața internă. Mai mult, Comisia estimează că, până la sfârșitul anului 2025, Republica Moldova va fi pregătită să deschidă și celelalte clustere, iar obiectivul de a finaliza negocierile de aderare la UE până la începutul anului 2028 este „ambițios, dar realizabil”.
Aceste rezultate sunt o dovadă clară a leadership-ului curajos și vizionar al doamnei președinte Maia Sandu și al Guvernului său, care au implementat reforme esențiale, consolidând încrederea partenerilor europeni.

Astăzi, frații noștrii de peste Prut demonstrează că nu cedează șantajului Rusiei – nici în domeniul energetic, nici în fața dezinformării și a războiului hibrid. Au ales ferm Europa și își apără acest drum cu demnitate și maturitate.

Moldova nu este singură în acest parcurs. Uniunea Europeană sprijină ferm eforturile sale, prin asistență tehnică, financiară, în vederea modernizării instituțiilor, infrastructurii și serviciilor publice. Prin Planul de
Creștere Economică pentru perioada 2025-2027, UE a alocat Republicii Moldova 1,9 miliarde de euro pentru a accelera implementarea reformelor.
România, de asemenea, a fost și rămâne cel mai apropiat partener al Moldovei: prin sprijin financiar nerambursabil, investiții, proiecte comune și o prezență diplomatică și consulară activă.

Succesul Moldovei pe drumul european este și un succes al României. O Republică Moldova stabilă, democratică și europeană înseamnă o regiune mai sigură, o frontieră estică mai puternică a Uniunii Europene și oportunități economice și sociale sporite pentru cetățenii ambelor state.

Parcursul european al Republicii Moldova este o investiție strategică în securitatea, prosperitatea și viitorul nostru comun. România va continua să fie alături de moldoveni pe acest drum, până la capăt.

 

publicat în data de 04.11.2025 14:40:31


Go to top