Comunicate de presă

Vernisaj aniversar la Palatul Parlamentului: 70 de ani de prezență românească în UNESCO

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a marcat luni, 30 martie 2026, șapte decenii de la aderarea României în UNESCO, printr-un eveniment cultural de excepție dedicat tinerelor generații și conservării identității naționale.
Vernisajul expoziției „UNESCO 70 România-Educație prin tradiție, patrimoniu pentru viitor” a avut loc într-un moment cu o încărcătură simbolică aparte, reunind celebrarea celor 70 de ani de la aderarea României la UNESCO cu liniștea și lumina sărbătorilor pascale. În acest cadru, evenimentul a subliniat rolul esențial al educației în păstrarea valorilor și tradițiilor.
 „Educația prin patrimoniu este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face, pentru că ea nu formează doar cunoaștere, ci și conștiință, respect și sentimentul apartenenței la o comunitate. Doar ceea ce este cunoscut, înțeles și prețuit poate fi cu adevărat apărat și dus mai departe”, a declarat președintele Comisiei, doamna deputat Dumitrița Gliga.
“În acest spirit, apropierea tinerelor generații de patrimoniul românesc și universal reprezintă pentru Comisia UNESCO o direcție asumată și una dintre prioritățile integrate în programul de activități al acestui an aniversar. Este o misiune firească, menită să întărească legătura tinerilor cu valorile culturale și cu reperele care definesc identitatea noastră” a subliniat doamna deputat Dumitrița Gliga.
Acest demers artistic a avut drept scop promovarea modului în care patrimoniul românesc este asimilat și dus mai departe de noile generații, transformând moștenirea istorică într-un fundament viu pentru viitor.
În cadrul expoziției, tinerii artiști au oferit și demonstrații live ale tehnicilor tradiționale de lucru. Prezența elevilor, alături de profesorii lor, a reprezentat un semn de vitalitate culturală și o garanție că bazele viitorului sunt așezate pe respectul față de tradiție și frumos.
Expoziția a reunit o colecție  de icoane si lucrări de artă plastică realizate de elevi de la Palatele și Cluburile Copiilor din numeroase zone ale țării- Palatul Copiilor Baia Mare, Asociația Culturală Unirea, Palatul Copiilor Târgu Mureș, Palatul Copiilor Alexandria, Palatul Copiilor Timișoara, Palatul Copiilor Craiova, Palatul Copiilor Sibiu, Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Clubul Copiilor Vatra Dornei, Clubul Copiilor Dorohoi și Palatul Copiilor Călărași.
Acțiunea face parte din calendarul oficial al manifestărilor dedicate aniversării a 70 de ani de prezență a  României în UNESCO și confirmă prioritatea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO de a aduce tinerii mai aproape de valorile universale și naționale.

publicat în data de 31.03.2026 13:03:16


Go to top