Violența nu este un subiect de negociere politică!
Un agresor nu poate exercita o funcție publică. Dacă există un ordin de protecție pe numele său, funcția se suspendă. Punct. Despre asta este legea pe care am inițiat-o.
Și despre asta evităm, din păcate, să vorbim direct. De fiecare dată când vedem un caz de violență domestică, ne revoltăm. Declarații, indignare, condamnări publice. Spunem că e intolerabil. Că trebuie să facem ceva. Dar când avem în față un instrument concret – o lege simplă, clară – apar amânările. Procedurile. Ezitările.
Proiectul pe care l-am depus spune un lucru elementar: dacă o instanță consideră că este necesar un ordin de protecție împotriva unui ales local, mandatul acestuia se suspendă pe durata acelui ordin. Nu este o condamnare penală. Nu este o sentință definitivă. Este un standard minim de decență publică.
Cum poate un primar sau un consilier local să voteze politici pentru protecția victimelor, în timp ce el însuși este sub un ordin de protecție? Cum poate conduce o comunitate cineva despre care o instanță a spus că trebuie ținut la distanță de propria familie? În orice alt domeniu, un ordin de protecție produce consecințe. În politică, pare că produce explicații.
Asta este problema: când proiectele sunt amânate la nesfârșit sau împinse către adoptare tacită, mesajul transmis este simplu: indignarea e pentru camerele de luat vederi, nu pentru vot. Legea despre care vă vorbesc este simplă și are avize favorabile de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social și un punct de vedere favorabil de la CSM. Nu substituie justiția. Introduce doar un mecanism temporar de protecție și responsabilitate.
Violența nu este un subiect de negociere politică. Integritatea funcției publice nu este opțională! Voi continua să susțin această lege până când va primi un vot clar, asumat!