În perioada 8-9 aprilie a.c. a avut loc, la Ankara, Reuniunea Comisiei generale pentru economie, infrastructură și energie a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (AP SEECP), organizată de Marea Adunare Națională a Republicii Turcia.
Din partea Senatului, a participat la reuniune senatorul László-Ődőn Fejér, membru al Delegației Parlamentului României la AP SEECP și membru al acestei comisii. Din partea Camerei Deputaților a participat deputatul Sebastian Rusu.
Agenda dezbaterilor a inclus examinarea si adoptarea proiectului de raport/rezoluție cu tema Oportunități de cooperare regională în domeniul energiei regenerabile în Europa de Sud-Est. Raportul analizează oportunitățile si provocările cu care se confruntă statele din Sud-Estul Europei în implementarea politicilor destinate asigurării tranziției către o energie curată, precum și stadiul utilizării combustibililor fosili și potențialul de care dispun aceste țări în sfera resurselor regenerabile (solar, eolian și hidroenergetic), strategiile adoptate etc.
În intervenția sa, senatorul Fejer a arătat că unul dintre obiectivele importante ale României în acest domeniu este atingerea, până în anul 2030, a unei ponderi de energie din surse regenerabile de 38,3 % din consumul final brut de energie. Aceasta țintă poate fi realizată în principal prin creșterea capacității instalate de producere a energiei din surse eoliene și solare și prin folosirea tehnologiilor bazate pe pompe de căldură pentru procesul de încălzire și răcire.
Senatorul român a menționat că, având în vedere actualul context geopolitic, în care reducerea dependenței energetice este crucială și din perspectivă strategică, România își îmbunătățește continuu rețeaua de transport al gazelor naturale, inclusiv interconexiunile cu statele din regiune, pentru diversificarea surselor de aprovizionare.
De asemenea, senatorul Fejér a reafirmat sprijinul României pentru continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene, pe baza meritelor proprii ale țărilor candidate, obiectiv deosebit de important care reprezintă garanția securității, stabilității și prosperității Europei.
Pe parcursul dezbaterilor, membrii comisiei AP SEECP au analizat, din perspectiva regională, posibile soluții și proiecte de viitor și au formulat o serie de recomandări privind consolidarea cooperării regionale in vederea promovării energiilor regenerabile.