Delegația Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, condusă de senatoarea Cristina Dumitrescu, președintele Comisiei, alcătuită din senatorii Ștefan Geamănu și Gheorghe Ștefănache, și consilierul Eugen Popescu, a întreprins o vizită de lucru în Albania în perioada 13-17 noiembrie a.c..
În cadrul vizitei, delegația a avut întâlniri cu reprezentanții Fundației „Nicolae Iorga” din Saranda (Pano Bakalli, Franc Bakalli), cu reprezentanți ai aromânilor din Sqepur (Arben Tahanasi) și Girokastru (Gjirokastër), cu reprezentanți ai Asociației culturale „Aromânii din Albania”, filiala Corcea (Korçë) (Mirela Veriga, Vilma Koça) și ai filialei Elbasan (scriitorul Andon Kristo), precum și cu preotul bisericii aromâne din Corcea (părintele Andrea Zhurka) iar la Moscopole cu preotul bisericii „Sfântul Nicolae” (părintele Toma), precum și cu autorități locale (Oltion Çaçi, primarul din Saranda), cadre didactice de limbă română/dialect aromân, reprezentanți ai presei de limbă română și cu ambasadorul României în Albania, Octavian Șerban.
Delegația senatorilor români a depus coroane de flori la bustul istoricului Nicolae Iorga din Saranda, fiind prezent și primarul acestei localități, precum și la bustul preotului Haralambie Balamace din Corcea, în prezența comunității aromâne din localitate.
În cadrul discuțiilor avute s-au evidențiat aspecte importante pentru păstrarea identității în cadrul comunităților: recuperarea „Casei Iorga” de la Saranda, înființarea de grădinițe, clase și școli în care să se predea dialectul aromân și limba română literară, acordarea burselor identitare acordate de statul român pentru elevii și cadrele didactice care învață sau predau dialectul aromân/limba română, acordarea cetățeniei române tuturor aromânilor din Albania care o solicită, necesitatea susținerii financiare din partea Guvernului României pentru asociații și mass-media în dialectul aromân.
Vizita delegației a fost reflectată de televiziunea de stat din Albania și de radioul din Corcea.
Minoritatea aromână/română din Republica Albania este estimată, potrivit reprezentanților comunității, la 300.000–400.000 de persoane. Chiar dacă o parte dintre membrii comunității au pierdut uzul dialectului aromân, aceștia se consideră români/aromâni sau, în graiul fărșerot al dialectului aromân, „rămâni” / „rrămâni”.
Minoritatea aromână/română a fost estimată, în anul 2002, de Centrul de Studii Geografice al Academiei de Științe a Albaniei și de Serviciul German de Schimb Academic, la 139.065 de persoane. Cu toate acestea, recensămintele oficiale au consemnat doar 8.266 de persoane (2011) și 2.459 de persoane (2023), cifre contestate atât de Comisia Europeană, cât și de Comunitatea aromână/română.