Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Participarea delegației Senatului la ,,Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea economică și guvernanța în Uniunea Europeană"

Delegația Senatului României, alcătuită din Dănuț Bica, secretar al Comisiei economice, industrii și servicii, Ionel-Dănuț Cristescu, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital, Călin-Gheorghe Matieș, membru al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital și Liliana Sbîrnea, membru al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, a participat în perioada 26-27 octombrie a.c. la ,,Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea economică și guvernanța în Uniunea Europeană", organizată de Parlamentul European și Parlamentul Spaniei, ca parte a dimensiunii parlamentare a Președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene. 
În cadrul reuniunii au fost abordate aspecte privind provocările economice, sociale și politice comune a țărilor membre se confruntă țările membre, în special ca urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. 
Principalele teme de discuție au fost: ,,provocări ale Guvernului și recuperarea economică a Uniunii Europene în contextul internațional; arhitectura noii guvernanțe: planuri de buget structural pe termen mediu și calea specifică a cheltuielilor nete pentru fiecare țară, durabilitatea datoriilor și prudența fiscală în cadrul Uniunii Economice și Monetare; integrarea dimensiunii sociale în guvernanța economică; autonomia strategică deschisă".
 
Confruntată cu o datorie publică ridicată și cu noi provocări în materie de investiții, Uniunea Europeană ia în considerare modernizarea cadrului său de guvernanță economică, în sensul revizuirii acestuia, cu scopul adaptării lui la provocările geopolitice, economice, de mediu și sociale. 
Adresându-se participanților, senatoarea Liliana Sbîrnea a subliniat faptul că ,,dezvoltarea dimensiunii sociale a Semestrului European, poate fi asociată cu inițiativa promovată de Spania și Belgia - Cadrul de convergență socială (SCF) - prin care s-a propus urmărirea structurată a aspectelor sociale, într-un mod asemănător Procedurii privind Dezechilibrele Macroeconomice. România a exprimat rezerve în privința introducerii unui astfel de instrument, argumentând că există riscul creșterii poverii administrative pentru statele membre, lipsește valoarea adăugată reală și există posibilitatea suprapunerii cu instrumente existente”. 
De asemenea, senatoarea Liliana Sbîrnea a evidențiat faptul că ,,avem nevoie de o repartizare echitabilă a beneficiilor sociale în întreaga societate. Prin măsuri de politică socială, România și-a propus o creștere treptată a salariului minim iar atingerea obiectivelor sale este esențială pentru a pune capăt exodului tinerilor și a garanței unui venit decent pentru toți lucrătorii din România“. 
,,România are nevoie de un sprijin financiar mult mai mare de la Uniunea Europeană”, a evidențiat senatorul Călin Gheorghe Matieș. „Am subliniat importanța arhitecturii bugetului, regulilor financiare, deficitului bugetar și datoriile publice. România face mari sacrificii în acest sens, fiind în prima linie a conflictelor, cu o graniță comună de 650 km cu zone afectate de război. Suntem poarta de intrare în Europa pentru produsele alimentare provenite din Ucraina, ceea ce implică cheltuieli directe și indirecte de 18 miliarde de euro pe an. Nu dorim să suportăm singuri aceste cheltuieli! Europa trebuie să țină cont de acest aspect în noua arhitectură bugetară.” 
Consolidarea proprietății naționale ca parte a noului model de guvernanță economică a fost discutată pe larg la Conferință. Statelor membre li se va acorda mai mult control asupra elaborării planurilor structurale fiscale pe termen mediu și vor fi obligate să își îndeplinească angajamentele asumate. Acest lucru este de așteptat să asigure o implementare mai eficientă a angajamentelor statelor membre ale UE.



Go to top