Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Participarea senatoarei Silvia-Monica Dinică, vicepreședintă a GRUI, la Reuniunea parlamentară la nivel înalt cu tema ,,Transformarea sistemelor alimentare în beneficiul sănătății, echității și sustenabilității” – 23 iunie 2021

Organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) în pregătirea Summit-ului ONU privind sistemele alimentare, din luna septembrie a.c., reuniunea, la care au participat on line peste 100 de parlamentari și experți de pe toate continentele, a oferit o platformă de dialog cu privire la implicarea parlamentelor în guvernanța sistemelor alimentare, cu precădere din perspectiva dreptului la hrană, a reglementărilor aplicabile actorilor, instituțiilor și proceselor din lanțul de aprovizionare cu hrană și a accesului echitabil al populației la un regim alimentar sănătos.
Senatoarea Silvia-Monica Dinică, vicepreședintă a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), membră a Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, președinta Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului, a subliniat că transformarea sistemelor alimentare este un subiect de actualitate pentru Parlamentul României, menționând în acest sens, prevederile proiectului de lege privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, aflat în procedură legislativă, și măsurile cuprinse în Legea privind diminuarea risipei alimentare, în vigoare din 2019.
,,Redresarea post-pandemică oferă oportunități importante pentru accelerarea tranziției la sisteme alimentare sănătoase și sustenabile și pentru o gestionare mai eficiență a resurselor de hrană, la nivel național și internațional”, a mai arătat vicepreședinta GRUI. 
Printre vorbitorii invitați să susțină prezentări tematice și să răspundă întrebărilor parlamentarilor, s-au numărat Agnes Kalibata, Trimisul special al Secretarului general al Națiunilor Unite la Summit-ul ONU privind sistemele alimentare; Máximo Torero Cullen, economist șef, FAO; John Ingram, coordonatorul programului de transformare a sistemelor alimentare, Universitatea Oxford.  



Go to top