Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a E.S. Emil Jacotă, Însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Moldova în România

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, l-a primit în data de 19 februarie a.c. pe E.S. Emil Jacotă, Însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Moldova în România.
            Cei doi demnitari au pus în evidență relațiile bilaterale excelente dintre cele două state, bazate pe identitatea istorică, de limbă, culturală și pe prietenia comună. În acest context, a fost confirmat interesul de a promova pe parcursul anului 2021 o agendă ambițioasă de schimburi la nivel parlamentar, începând cu Comisiile pentru politică externă, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova și a Grupurilor parlamentare de prietenie. 
            A fost trecut în revistă stadiul proiectelor derulate cu sprijinul financiar oferit de România. Senatorul Corlățean a menționat, în acest context, semnificația socială și impactul deosebit al proiectului finanțat cu 20 de milioane de euro pentru reabilitarea și construcția a peste 800 de grădinițe.
            În același timp, au fost menționate proiectele aflate în derulare, precum continuarea gazoductului dintre Iași și Chișinău, proiect de importanță strategică pentru interconectarea energetică a Republicii Moldova cu UE, încheierea unui nou protocol adițional la acordul de granturi nerambursabile în valoare de 100 de milioane de euro, cu ajutorul căruia se poate extinde durata de aplicare pentru acordarea asistenței financiare a României, și o donație de 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 pentru cetățenii Republicii Moldova, din cota alocată României, în vederea imunizării personalului medical și a altor categorii vulnerabile.
            Senatorul Corlățean a menționat că România a salutat victoria doamnei Maia Sandu în alegerile prezidențiale din Republica Moldova și a declarat că parcursul european este singura opțiune care garantează Republicii Moldova prosperitate, securitate și stabilitate. Partea română a evidențiat că România este hotărâtă să acorde tot sprijinul agendei de reforme pro-europene a



Go to top