Comunicate de presă

Întrevederea membrilor Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bugetară și piață de capital a Senatului, cu o delegație parlamentară indoneziană, condusă de Hasan Basri, președintele Comisiei pentru afaceri interne din cadrul Camerei Reprezentanților Regionali ai Republicii Indonezia

Președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bugetară și piață de capital din cadrul Parlamentului României, senatoarea Maria Gabriela Horga și membrii Comisiei au avut o întrevedere luni, 19 mai a.c., cu o delegație parlamentară indoneziană, condusă de Hasan Basri, președintele Comisiei pentru afaceri interne din cadrul Camerei Reprezentanților Regionali ai Republicii Indonezia.
În cadrul discuțiilor a fost subliniat caracterul tradițional al relației bilaterale între cele două state și a fost menționată aniversarea în cursul anului curent a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Republica Indonezia.
Cele două părți au confirmat dinamica pozitivă a dialogului parlamentar bilateral din ultimii ani și au consemnat importanța diplomaţiei parlamentare în consolidarea cooperării şi încurajării unor parteneriate în domenii unde există potenţial de dezvoltare.
În continuare, au fost discutate subiecte ce țin de diversificarea și aprofundarea cooperării bilaterale, în domenii precum securitatea cibernetică, educația, combaterea terorismului, managementul situațiilor de criză, IT, modernizarea sistemelor de apărare, sănătatea, producția de medicamente, tehnologii agricole. Partea română a luat notă de solicitările partenerilor indonezieni privind dificultățile create de transferul serviciilor de eliberare de vize Schengen române pentru cetățenii indonezieni, de la Ambasada României la Jakarta, la oficiul similar de la Bangkok, Thailanda.
De asemenea, partea română a subliniat dorința de consolidare și formalizare a cooperării cu ASEAN, organizație din care face parte și Indonezia, prin aderarea la Tratatul de prietenie și cooperare din Asia de Sud-Est (TAC).
Partea indoneziană s-a arătat interesată de procesul legislativ român, organizarea parlamentară, elaborarea bugetului de stat, precum și de egalitatea de gen la nivelul Parlamentului.
Totodată, delegația indoneziană a subliniat interesul pentru creșterea nivelului importului de cereale din România.
Parlamentarii indonezieni au evocat bunele relaţii la nivel bilateral şi multilateral și au susținut accelerarea demersurilor în sensul impulsionării proiectelor investiţionale sectoriale.
În încheiere, participanții la întrevedere și-au manifestat dorința de a continua colaborarea și schimbul de idei și bune practici la nivel parlamentar, inclusiv prin organizarea unor viitoare vizite de lucru.
 
 

publicat în data de 19.05.2025 19:56:34


Go to top