Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Relaţii internaţionale - Activităţi multilaterale

Reuniunea Forumului Global al Femeilor în Parlamente (WIP) privind sănătatea maternă şi femeile refugiate (La Valetta, 20-21 martie 2017)

Dna senator Cristina-Mariana Stocheci, membră a Comisiei pentru sănătate publică, a participat la Reuniunea Forumului Global al Femeilor în Parlamente (WIP) privind sănătatea maternă şi femeile refugiate (La Valetta, 20-21 martie).
 
Reuniunea a fost organizată sub egida Forumului Global al Femeilor Lideri Politici, sub înaltul patronaj al dnei Marie-Louise Coleiro Preca, preşedinta Republicii Malta. Au participat, alături de femei parlamentare, oficiali guvernamentali din ţara gazdă, personalităţi din societatea civilă, experţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale. Programul a inclus intervenţii tematice, sesiuni în grupuri de lucru şi discuţii panel pe teme precum: îmbunătăţirea accesului la sănătate maternă de calitate, ca prioritate globală; situaţia reală privind asigurarea serviciilor de sănătate maternă în comunităţile de refugiaţi; cooperare pentru realizarea sănătăţii materne, cu accent pe siguranţă, calitate şi standarde; egalitate şi o abordare orientată pe oameni; răspunsul legiuitorilor pentru îmbunătăţirea sănătăţii materne în Europa.
 
Dna senator Stocheci a participat la Grupul de lucru privind cooperarea în domeniul sănătăţii materne, în cadrul căruia au fost aduse în atenție diferite măsuri şi acţiuni, implementate sau care ar trebui avute în vedere, precum: identificarea grupurilor dezavantajate şi vulnerabile şi culegerea corectă a datelor despre acestea; promovarea sănătății materne, care implică asistenţă specializată înainte, în timpul şi după naştere şi care trebuie să includă şi asigurarea sănătăţii mentale şi dezvoltarea capacităţii femeilor de a lua decizii în mod  independent şi bazate pe informaţii corecte.
 
Dna senator s-a referit la rolul asistenţei medicale comunitare în asigurarea accesului femeilor din comunităţile vulnerabile la servicii de sănătate maternă; a evidențiat importanța pregătirii personalului medical, astfel încât informaţiile despre drepturile şi serviciile de sănătate prevăzute de lege să fie transmise corect şi nemijlocit, iar asistenţa medicală să fie de calitate şi oferită în condiţii corespunzătoare; a prezentat, în context, o iniţiativă legislativă a României în acest domeniu.
 


Go to top