Cătălin Bochileanu: ”Ne aflăm într-un moment de cumpănă pentru România, un moment care cere responsabilitate și curaj!”

Ne aflăm într-un moment de cumpănă pentru România, un moment care cere responsabilitate și curaj.
 
Ne aflăm într-un moment de cumpănă pentru România, un moment care cere responsabilitate și curaj.
Statul român trebuie reformat din temelii. Vorbim despre reducerea cheltuielilor inutile, eliminarea sinecurilor, introducerea performanței acolo unde, prea mult timp, a domnit doar clientelismul. USR a susținut constant aceste direcții de reformă, care se regăsesc astăzi în al doilea pachet fiscal asumat de Guvernul Bolojan. Miniștrii USR din actualul Guvern au inițiat deja schimbări importante: de la curățenia în instituțiile de stat, la organizarea de concursuri publice, transparente pentru posturile din Romsilva sau Ministerul Economiei, la consultări cu experți și cu mediul asociativ din Diaspora pentru a-i include în luarea deciziilor.

În contrast, duminică am asistat la un spectacol politic: dezbaterea celor patru moțiuni de cenzură depuse de partidele așa-zise suveraniste, AUR, POT și SOS. A fost un exercițiu cinic de marketing politic. Am văzut cum, în fiecare caz, numărul voturilor a fost mai mic decât numărul semnăturilor depuse. O dovadă clară că nici măcar semnatarii acestor moțiuni nu au crezut în propriile demersuri.

Și mai grav este altceva: aceste partide se autointitulează „suveraniste”, dar în realitate nu apără nici România, nici binele societății. Ele apără doar privilegiile și interesele de grup. În loc să sprijine reformele, se hrănesc din populism și caută să mențină un stat captiv, unde clientela și sinecurile prosperă.

Or, România are nevoie de soluții reale și reforme. Acestea nu se vor întâmpla peste noapte, dar se vor întâmpla cât timp facem pași în direcția corectă.

Să ne vedem, așadar, de muncă! Cetățenii așteaptă rezultate concrete. Iar acesta este angajamentul nostru: să construim un stat responsabil, eficient și în slujba oamenilor. Nu va fi ușor, dar pe acest drum mergem mai departe, cu consecvență și hotărâre.

publicat în data de 09.09.2025 14:52:54


Go to top