Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întâlnirea președintelui Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorități, senatorul Constantin Bogdan Matei, cu reprezentanții Sindicatului Național Tineret și Sport, Sindicatul Național al Polițiştilor şi al Personalului Contractual și Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial

Președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi a Senatului, senatorul Constantin Bogdan Matei, a avut miercuri, 10 februarie a.c., o întâlnire de lucru cu reprezentanții Sindicatului  Național Tineret și Sport, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual  și Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.
Tema centrală a discuțiilor  a fost suspendarea aplicării legii-cadru privind salarizarea bugetarilor.
”Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv și aprobate în Parlamentul României. Nu cerem majorări salariale! Dorim să se aplice legile așa cum au fost adoptate.” a afirmat Andy Nagy, președintele Sindicatului  Național Tineret și Sport.
”Fiind președintele Comisiei pentru drepturile omului nu pot decât să fiu alături de dumneavoastră, am fost și sunt pentru întărirea dialogului social astfel încât apărarea și garantarea drepturilor omului să fie, așa cum este de altfel și firesc, un factor de certitudine și stabilitate în stat”, a afirmat președintele comisiei Constantin Bogdan Matei. 
 
În timpul întrevederii s-au discutat mai multe aspecte, dintre care enumerăm:
 
    • optimizarea permanentă a cadrului legislativ specific;
    • participarea continuă a mediului sindical în actul de consultare;
   • organizarea de evenimente de conștientizare, promovare și informare cu privire la tineret și sport în relație directă cu profilul comisiei.
 
   
 
 



Go to top