Bugetul pentru 2026 al Academiei Oamenilor de Știință prezentat, azi, în cadrul comisiilor reunite pentru buget-finanțe demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că AOSR nu este un pol de cercetare academică, ci o simplă formă de a plăti rente unor ”foști” ai mediului universitar bine conectați la partidele politice. 85% din buget merge pentru indemnizații și cheltuieli cu personalul și doar 10% pentru proiecte de cercetare.
Senatorul USR Narcis Mircescu a întrebat în comisie dacă cei 6,41 milioane de lei, trecuți în buget la ”alte cheltuieli”, nu sunt altceva decât ”rentele” care sunt plătite ”academicienilor”, iar președintele AOSR, Doina Banciu a recunoscut că acestea reprezintă ”indemnizațiile care se plătesc, conform legii, membrilor”.
De asemenea, chestionată tot de senatorul USR Narcis Mircescu, președinta AOSR a recunoscut că aceste ”alte cheltuieli” se adaugă celor 3,1 milioane lei, ”cheltuieli cu personalul”.
”Bugetul total al ASOR este de 11,13 milioane lei. Din toți acești bani, 9,51 milioane, peste 85%, merg pentru indemnizații și cheltuieli cu personalul și 10% pentru proiecte de cercetare. Cam ce proiecte de cercetare se pot face când tu cheltuiești aproape toți banii pe salarii? Se vede clar că AOSR este o fabrică de sinecuri și nimic altceva, rolul ei nu e să facă cercetare, de care să beneficieze toți românii, ci este o șmecherie care să mai bage niște bani în buzunarele unor șmecheri de partid”, spune senatorul Narcis Mircescu.
În timpul audierilor din Comisie, senatorul USR Narcis Mircescu a mai semnalat că pe site-ul instituției nu se regăsește nicio informație privind proiectele de cercetare derulate în anul 2025.
Luni, USR a depus o inițiativă legislativă menită să pună capăt risipei banului public, prin desființarea a 6 institute de pseudo-cercetare: Academia Oamenilor de Știință (AOSR), Academia de Științe Medicale (ASM), Academia de Științe Tehnice (AST), Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO),Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD).