Delictul de opinie nu trebuie readus la viață, la peste 30 de ani de la Revoluția din 1989
La sfârșitul săptămânii trecute, mai exact în 15 noiembrie, am marcat 38 de ani de la revolta muncitorilor de pe platforma industrială din Brașov. A fost primul strigăt major de luptă al românilor pentru libertate și căderea regimului comunist. Doi ani mai târziu, a avut loc Revoluția din decembrie 1989 și România a început drumul său democratic.
Au trecut aproape 2 generații de la acel moment. Două generații în care, mai hotărât, mai cu ezitări, România a mers înainte. Am devenit o democrație europeană, cu drepturi și libertăți garantate. Unul dintre acestea este dreptul la liberă exprimare. Un drept care înseamnă exact libertatea de a spune ce gândești și care aparține tuturor cetățenilor români. Limitările sale țin de elemente firești, precum faptul că nu trebuie prejudiciată demnitatea, onoarea, vieții particulare a persoanei și dreptului la propria imagine. Libertatea de expresie nu trebuie să ducă nici la defăimarea țării și a națiunii, îndemnuri la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare și separatism teritorial.
Acest limitări sunt expres prevăzute în Constituție, tocmai ca excepții de la cadrul general al libertății de exprimare. Orice altceva este protejat de legea fundamentală a țării. Iar dincolo de apărarea sa constituțională, libertatea de expresie trebuie protejată și încurajată de fiecare dintre noi, și orice încercare de descurajare a sa trebuie sancționată.
Plângerea penală depusă de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva unui vicepremier al guvernului României este din păcate un astfel de exemplu. Indiferent de rezoluția procurorilor și de decizia Președintelui țării, demersul va rămâne unul emblematic pentru modul în care libera exprimare este înțeleasă și tratată, chiar de cei care ar trebui să fie în prima linie a apărării sale.
Înțeleg nemulțumirile magistraților într-un context dificil. Justiția este și trebuie să rămână un pilon fundamental al funcționării statului de drept și al progresului României, iar magistrații merită tot sprijinul decidenților politici și instituționali, pentru rezolvarea problemelor le îngreunează activitatea și care afectează în final calitatea actului de justiție. În același timp, trebuie să existe înțelegere din partea magistraților asupra faptului că ceea ce resimt la rândul lor ca o presiune asupra sistemului de justiție prin reforma pensiilor din sistem, este în fapt un act de normalitate și echitate socială. La final, prin realizarea acestei reforme, sper că vor fi puse bazele apropierii Justiției de societate, și al recâștigării încrederii și aprecierii românilor.