Eu știu cum miroase moartea. Senator Ninel PEIA

Nu metaforic, nu poetic.
Moartea miroase a carne arsă, a sânge cald pe ciment rece, a praf de pușcă și plămâni goliți de viață.
Eu am văzut ce face războiul. Nu din cărți. Din viață!
Eu am fost la război cu glonț pe țeavă, nu cu metafore.
Am început ca militar în 1989, în mijlocul Revoluției din București.
Mi-am cărat camarazii în brațe.
La razboi ucizi ca să nu fii ucis.
Nu vorbesc din cărți, din PDF-uri NATO sau de pe holurile Parlamentului European.
Vorbesc din realitate. Dură. Ireversibilă. 
 
De aceea, când o politiciană ajunsă, nu se știe cum, ministru de Externe, doamna Oana Țoiu, îndrăznește să spună că România trebuie să treacă
„de la a ajuta Ucraina să reziste, la a ajuta Ucraina să câștige”,
 
eu nu pot rămâne tăcut.
 
Pentru că știu prea bine ce înseamnă asta. Eu știu cum se simte moartea. Războiul nu e un proiect. Nu e o direcție de comunicare. E carne. E sânge.
 
Cine va ajuta Ucraina „să câștige”, doamnă ministru?
Copiii cui vrei să-i trimiți la moarte, doamnă ministru?
Că nu te-am văzut la niciun poligon, nici cu bocanci în noroi, nici cărând vreun camarad cu burta sfâșiată și creierii împrăștiați.
 
Copiii cui? Băieții din Vaslui care n-au cu ce-și plăti gazul iarna?
Tinerii abia intrați în armată care nu știu încă să-și poarte casca?
Asta este România reală, nu cea din discursurile de la Davos.
 
Poate că dvs. nu știți cum miroase moartea.
Poate că pentru dvs. „a câștiga războiul” e o formulă academică, învățată la vreun curs despre „leadership global”.
Dar vă avertizez, cuvintele au greutate!
Mai ales când vin din gura unui ministru.
Iar declarația că România trebuie să își asume o poziție mai agresivă în sprijinul unei armate străine, oricât de justificat moral ar părea, este o invitație directă la moarte.
 
Eu sunt pentru pace!
Pacea se păstrează cu diplomație, cu luciditate și, uneori, cu o înțeleaptă reținere.
Nu cu ambiții de mărire, nu cu rânjetul servil către „partenerii strategici”, nu cu discursuri progresiste livrate peste sicrie acoperite cu steaguri.
 
Doamnă ministru, dacă aveți chef de glorie, luați primul avion spre linia frontului.
Poate vă inspiră pe acolo ideea de „victorie” puțin diferit.
Trimiteți-i pe ai dumneavoastră în față.
 
Dacă nu, tăceți și lăsați poporul român în afara acestui joc de domino cu bombe nucleare.
Dacă vă bate gândul să trimiteți copiii românilor în linia morții, veți avea de dat socoteală.
 
În fața istoriei. Și în fața noastră.
 
Doamna Țoiu, un sfat sincer:
Lăsați geopolitica și războaiele pentru cei care știu cum miroase moartea.
Păstrați-vă idealismul pentru saloanele diplomatice și festivitățile ONU.
Dar nu decideți, de la căldura ministerului, cine moare și pentru ce cauză!
 
România nu are nevoie de glorie învățată din filme americane.
Are nevoie de viață!
Viața copiilor noștri, nu moartea lor în numele unei strategii pe care n-o înțelegem, dar o vom plăti în sânge.