Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Intrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei speciale comune, cu o delegație de oficiali ai Comisiei Europene

La 29 iunie 2018, senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019,  a  primit o delegație de oficiali din mai multe Directorate generale ale Comisiei Europene, aflată în vizită de studiu în România.
Aceasta are loc în contextul în care, la nivelul Comisiei Europene, există practica, în relația cu statul membru care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, de a organiza o vizită de informare privind pregătirile pentru preluarea Președinției Consiliului UE.
În cadrul discuțiilor, președintele Comisiei comune speciale, senatorul Titus Corlățean, a prezentat abordarea generală a Parlamentului în ceea ce privește exercitarea de către România a mandatului de Președinție a Consiliului UE, principalele repere tematice care vor fi avute în vedere în formularea viitoarelor priorități, precum și calendarul principalelor evenimente ce vor fi organizate în cadrul dimensiunii parlamentare.
A subliniat faptul că Parlamentul a demarat pregătirile de o manieră structurată, în baza calendarului adoptat, referindu-se, printre altele, la modul de distribuire a responsabilităților de organizare a diferitelor evenimente între cele două Camere și la mecanismele interne instituite în vederea asigurării unei organizări corespunzătoare a reuniunilor viitoare.
A evidențiat buna cooperare și coordonare cu Guvernul în derularea procesului de pregătire, inclusiv în ceea ce privește conținutul proiectului temelor de interes care vor sta la baza viitorului Program de priorități al Președinției, prezentând contribuția Parlamentului la acesta.
În această privință, senatorul Titus Corlățean, a reliefat spiritul de consens care predomină în dezbaterile pe teme de agendă europeană la nivelul Parlamentului, ceea ce asigură o bază de lucru solidă în constituirea unei platforme politice largi de susținere a priorităților de mandat al României în cadrul semestrului de Președinție a Consiliul UE.
  
 



Go to top