vVasluiul ținut dependent, nu din greșeală, ci prin decizie politică
Ne aflăm în fața unei realități care nu mai poate fi ignorată: Modelul administrativ actual nu mai poate funcționa. Să ne uităm la județul Vaslui ca exemplu! În 2025, 69 din cele 87 de UAT-uri și-au crescut cheltuielile de funcționare.
Ce înseamnă asta? Că spațiul pentru investiții este unul comprimat, iar dezvoltarea depinde aproape exclusiv de finanțări externe și alocări din bugetul de stat.
Asta transformă Vasluiul într-unul dintre județele cu cea mai mică autonomie locală pentru că s-a creat și se întreține un model perpetuu de dependență. Partidele care au guvernat România de peste 30 de ani au crescut și alimentat acest sistem în care primăriile au fost încurajate să depindă de guvern, iar primarii au acționat iresponsabil. Bucurându-se de aceste alocări în care contează apropierea de putere, au alimentat un mecanism de control de care tot ei se plâng acum.
Nu poți să fii primar chiar și cu 5 mandate și să acuzi că depinzi de guvern.
La nivel de investiții, au existat atâtea oportunități ratate de finanțări nerambursabile din bani europeni. Cât despre cheltuieli, cum poate acuza un primar guvernul că vrea să le reducă, când ei au cheltuit iresponsabil banii?
Este nesustenabil să cheltui mai mult decât veniturile pe care le ai și să pretinzi ca diferența să fie acoperită, la nesfârșit, de altcineva. Acest sistem, bazat pe alocări discreționare și pe relații politice, nu pe nevoile comunităților, nu pe performanță, a creat administrații dependente, care așteaptă aprobări în loc să ia decizii. De aceea, reforma administrativă e o necesitate care nu mai poate fi amânată.
Avem nevoie în Vaslui și peste tot în țară de UAT-uri eficiente, de comasări acolo unde nu există viabilitate economică și de un model care să încurajeze autonomia, nu dependența. Altfel, vom continua să ne învârtim în același cerc vicios, cu cheltuieli din ce în ce mai mari pentru funcționare, investiții mai puține și primari care așteaptă permanent salvarea de la centru.