Comunicate de presă

Participarea unei delegații a Senatului României la cea de-a 73-a reuniune plenară a COSAC, eveniment organizat în cadrul dimensiunii parlamentare a Președinției poloneze a Consiliului UE

În perioada 8-10 iunie  a.c., o delegație a Senatului României, formată din Mihai Coteț, președintele Comisiei pentru afaceri europene și László-Ődőn Fejér, vicepreședintele Comisiei pentru afaceri europene și Dorin-Silviu Petrea, membru al Comisiei, a participat la cea de-a LXXIII sesiune plenară a Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC), desfășurată la Varșovia, Polonia.
 
Conferința s-a axat pe evaluarea programului şi a rezultatelor Președinției poloneze a Consiliului UE, Programul de lucru al Comisiei Europene și al Parlamentului European în cadrul noului ciclu instituțional, Agenda strategică a Uniunii Europene, noul cadru financiar multianual UE, politica de extindere UE, întărirea efortului colectiv UE pentru îmbunătățirea rezilienței cibernetice și abordarea dezinformării.
 
În intervenţia avută în cadrul sesiunii a treia, dedicată viitorului cadrul financiar multianual al Uniunii Europene, președintele Mihai Coteț a salutat abordarea ambițioasă a Președinției poloneze și a exprimat apreciere pentru ”eforturile concrete depuse, în special prin adoptarea Busolei pentru competitivitate și a Pachetului Omnibus. Acestea reprezintă pași importanți pentru consolidarea unei Uniuni Europene mai puternice și mai eficiente. Privind spre viitorul Cadru Financiar Multianual, post-2027, considerăm că acesta trebuie să reflecte atât continuitatea, cât și capacitatea de adaptare. Politicile tradiționale – Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună – rămân esențiale pentru asigurarea convergenței, stabilității și dezvoltării echilibrate în rândul statelor membre. Este esențial ca acestea să beneficieze de o finanțare adecvată.
Politica de Coeziune trebuie să rămână principalul instrument de investiții structurale, sprijinind tranzițiile verde, digitală și demografică și contribuind la consolidarea competitivității și rezilienței Uniunii.
În ceea ce privește Politica Agricolă Comună, susținem menținerea structurii pe doi piloni, cu accent pe continuarea procesului de convergență externă echitabilă a plăților directe.
Subliniem, de asemenea, importanța unei abordări sistemice în ceea ce privește reziliența, securitatea și capacitățile de apărare ale Uniunii, cu asigurarea unei finanțări corespunzătoare, atât din bugetele naționale, cât și din cel european”.
În cadrul celei de-a patra sesiuni dedicate politicii de extindere a Uniunii Europene, senatorul Mihai Coteț a reiterat sprijinul ferm al României pentru procesul de extindere, subliniind că „ pentru România, extinderea Uniunii Europene rămâne o prioritate strategică majoră și o preocupare centrală a Parlamentului național. Considerăm extinderea drept o investiție geostrategică în viitorul nostru european comun – un factor esențial pentru pacea, securitatea și stabilitatea pe termen lung, atât pentru actualele, cât și pentru viitoarele state membre.
Salutăm accentul ferm pus de Președinția poloneză asupra acestui dosar crucial și sprijinim pe deplin menținerea unei dinamici pozitive și susținute în procesul de extindere. Acesta trebuie să avanseze pe ambele dimensiuni geografice – Balcanii de Vest și vecinătatea estică – pe baza unor criterii clare, transparente și bazate pe merite.
În acest context, România acordă o importanță deosebită avansării parcursului european al Republicii Moldova. Împreună cu Ucraina, Moldova a înregistrat progrese remarcabile, în ciuda contextului dificil generat de războiul de agresiune al Rusiei.
Susținem cu fermitate deschiderea primului cluster de negociere – „Elemente fundamentale” – cu ambele state. Deși acest obiectiv necesită unanimitate, credem că parlamentele naționale pot juca un rol esențial în construirea unui consens politic și în consolidarea sprijinului public pentru o Uniune extinsă.
Având în vedere apropierea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, din luna septembrie, sprijinul Uniunii Europene va fi vital pentru menținerea stabilității democratice și a parcursului european al Chișinăului.
Pe măsură ce amenințările hibride se intensifică, livrarea unor rezultate concrete cu ocazia Summitului UE–Republica Moldova din 4 iulie – inclusiv prin Planul de creștere pentru Republica Moldova și Facilitatea aferentă – va fi esențială atât din punct de vedere politic, cât și strategic.
România rămâne un susținător ferm al politicii de extindere. Credem într-o Europă mai puternică, unită și solidară, care își sprijină vecinii și rămâne fidelă valorilor sale fundamentale”.
 
Elemente de context
 
Plenara Conferinței comisiilor pentru afaceri europene a parlamentelor din Uniunea Europeană reunește delegații ale comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele naționale ale statelor membre și observatori din țările partenere din UE.
În cadrul conferinței, parlamentarii au ocazia să discute aspecte ale agendei europene şi să facă schimb de bune practici parlamentare. Reuniunea plenară a COSAC închide seria evenimentelor organizate de Polonia, în cadrul dimensiunii parlamentare a președinției rotative a Consiliului UE, după mandatul deținut de Ungaria . Este o practică obișnuită pentru delegațiile COSAC să prezinte contribuții şi concluzii comune în atenția Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei Europene.

publicat în data de 16.06.2025 12:39:33


Go to top