Ștefan Pălărie: Discursul Președintelui Nicușor Dan, un scurt manifest pentru normalitate în politică”

Un scurt manifest pentru normalitate în politică
 
România și-a întărit convingerea europeană după un an electoral lung și care a dus democrația românească aproape de un abis. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că aceste crize nu au venit de nicăieri, că polarizarea dusă la extrem și creșterea radicalismului au fost posibile pentru că politica în general a eșuat. A eșuat în a reprezenta toate curentele. A eșuat a negocia soluții. A eșuat în a dialoga.

Rolul noului președinte, Nicușor Dan, este de a vorbi, după 10 ani de muțenie ai predecesorului. De a discuta deschis, acolo unde ne izbeam doar de aroganța unui singur individ atoateștiutor. De a se așeza la masă cu toate părțile - ore întregi, poate chiar săptămâni - pentru a găsi un compromis rezonabil cu cât mai multă lume, în locul unor dictate venite de pe tronul de la Cotroceni, așa cum făcea predecesorul.

Rolul său este de a da o voce atât societății, cât și partidelor, indiferent de orientarea acestora, de a valoriza ceea ce este bun, de a nu mai crea fracturi, de a nu mai împărți artificial românii în „crizatori” și „prietenii mei” cu care fac guverne.

Aceste reflexe de aroganță s-au extins în 10 ani și la partidele mai vechi. În decembrie, după anularea alegerilor, se vorbea despre o coaliție și despre soluții. Ne trecuse glonțul pe la ureche. Noi, USR, am venit din nou la masă cu soluții, dar doar ca să vedem că, de fapt, tot sub bagheta fostului președinte, asistam la o nouă farsă. Am văzut că nimeni din fosta majoritate nu voia atunci să discute, ci doar să facă jocuri de culise.

Acum avem șansa unui nou start, iar USR este deschis la dialog și la negocieri, atâta vreme cât sunt oneste și privesc interesele românilor, cu cifrele și documentele pe masă.
Ce vreau să subliniez este că nu doar președintele e chemat să ofere alt model, ci și partidele. Și totul trebuie să înceapă atât de aici, din Parlament, cât și din Guvern.

Oricare ar fi majoritatea următoare, oricine ar fi premierul, trebuie refăcute căile de dialog ale Guvernului cu Parlamentul. E necesar să fie eliminate abuzurile de legiferare de la Palatul Victoria făcute fără niciun fel de considerație pentru societate, pentru comunități și cetățeni, fără nicio consultare.

Vă dau doar exemplul Legilor Educației, dictate de undeva de sus, de un fost-consilier al aceluiași Iohannis, care nu a acceptat vreo secundă dezbaterea și dialogul. Rezultatul? Cele mai mari manifestații sociale din ultimii 15 ani, care au precedat furia de la vot. În plus, au dus și la  un sistem de învățământ aflat acum în aer, disfuncțional, paralizat de incompetența acelor proiecte de lege.

Rezultatul alegerilor prelungite cere președintelui un nou model de moderație și dialog, de mediere și căutare a consensului. Rezultatul alegerilor cheamă și politicienii din Parlament și Guvern să-și scoată capul din pământ, să privească în jur, să învețe să discute, să asculte societatea pentru a nu mai lua decizii care riscă uneori să ne arunce în prăpastie.

 

publicat în data de 27.05.2025 14:04:04


Go to top