Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorii USR au părăsit ședința de plen în semn de protest față de încercările PSD de a mai vota încă o dată o lege ce fusese respinsă

Senatorii USR au părăsit ședința de plen în semn de protest față de încercările PSD de a mai vota încă o dată o lege ce fusese respinsă
Senatorii USR au părăsit ședința de plen, în semn de protest față de încercările PSD de a repune pe ordinea de zi votul la o propunere legislativă ce fusese deja respinsă în ședința din 7 mai 2019. Proiectul legislativ al PSD, propus de deputatul Florin Iordache, restrânge posibilitatea de a ataca la Curtea Constituțională hotărârile Parlamentului, impunând un termen limită de 15 zile. PSD a încercat menținerea pe ordinea de zi a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale si reluarea votului  în condițiile art.143 din Regulamentul Senatului.
Senatorul Mihai Goțiu a declarant că Senatul NU a votat nicio contestație a rezultatului votului din 7 mai 2019 și, de atunci până acum, nimeni nu a înregistrat nicio contestatie la Biroul Permanent al Senatului.
La încercările repetate ale președintelui de ședință, dl Senator PSD Șerban Valeca, de a menține pe ordinea de zi propunerea legislativă deja respinsă, Florina Presadă a declarat că ”PSD-ul nu poate să-și bată joc la nesfârșit de Regulamentul Senatului astfel încăt să-i iasă la vot așa cum dorește, iar aceste încercări sunt o încălcare flagrantă a Regulamentului. Propunerea nu are ce căuta pe ordinea de zi, în 7 mai propunerea legislativă nu a întrunit numărul de voturi necesar și a picat.”


În condițiile în care Președintele de ședință dl Senator PSD Șerban Valeca a încercat votarea unei propuneri de menținere a propunerii legislative de pe ordinea de zi, grupul senatorilor USR a decis să părăsească sala. Ședința a fost, ulterior, suspendată, din lipsă de cvorum.
 



Go to top