Parlamentarii USR Remus Negoi și Adrian Wiener au depus o inițiativă legislativă pentru sancționarea medicilor care promovează informații false în domeniul sănătății - punând astfel în pericol viața și sănătatea cetățenilor - proiect care întărește răspunderea disciplinară a medicilor și protejează sănătatea publică de efectele dezinformării.
”În ultimii ani, s-a constatat o creștere alarmantă a cazurilor în care unii medici, beneficiind de autoritatea și credibilitatea conferite de statutul lor profesional, au răspândit informații false sau înșelătoare pe rețele sociale, dar si in intalniri ori conferinte organizate. Această conduită a avut efecte negative importante asupra sănătății publice, manifestate prin scăderea ratei vaccinării, adoptarea unor tratamente ineficiente sau chiar periculoase, precum și prin diminuarea încrederii cetățenilor în actul medical și în recomandările profesioniștilor din domeniu” spune senatorul Remus Negoi, fost membru al comisiei de sănătate din Senat.
Concret, proiectul modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, introducând prevederi clare la articolele 450 și 455:
🔹 La Articolul 450, alineatul (1) se completează astfel încât medicul să poată fi tras la răspundere disciplinară pentru răspândirea în spațiul public, prin orice mijloace, a unor informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional, atunci când aceste fapte pot pune în pericol sănătatea publică.
🔹 La Articolul 455 se introduce un nou alineat, care prevede că asemenea abateri se sancționează cu:
• interdicția de a exercita profesia sau anumite activități medicale pentru o perioadă între o lună și un an, la prima abatere;
• retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România, la a doua abatere.
Prin acest proiect, România face un pas important spre protejarea pacienților și a încrederii în profesia medicală. Într-o perioadă în care dezinformarea poate ucide, responsabilitatea publică a celor care poartă halatul alb trebuie reafirmată ferm.
„Respectul pentru știință și adevăr salvează vieți. Medicul are o datorie nu doar față de pacientul din fața sa, ci și față de întreaga societate. Când un medic răspândește informații false, consecințele pot fi devastatoare. Acest proiect nu este o pedeapsă, ci un scut pentru sănătatea publică”, a declarat deputatul Adrian Wiener, medic, și secretar al comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților
Inițiativa are ca scop consolidarea prestigiului profesiei medicale și asigurarea unui climat de încredere între cetățeni și sistemul sanitar, bazat pe dovezi, etică și responsabilitate.