Marți, 31 martie a.c, Comisia pentru mediu a Senatului României, împreună cu Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a Camerei Deputaților și Asociația Planeta Verde, a organizat conferința „Textile în România: între Directiva UE și implementare națională”, la sala Avram Iancu din Senatul României.
În Uniunea Europeană se generează anual aproximativ 6.9 milioane de tone de deșeuri textile. Fiecare dintre noi utilizează, în medie, aproximativ 16 kg de textile pe an, iar mai puțin de 15% sunt colectate separat pentru reutilizare sau reciclare.
Printre temele principale discutate:
- Transpunerea Directivei (UE) 1892/2025 în legislația națională;
- Responsabilitatea extinsă a producătorului EPR pentru textile;
- Provocările infrastructurii de colectare separată;
- Rolul autorităților locale și al operatorilor economici.
Reciclarea textilelor devine o obligație cetățenească și administrativă necesară pentru protejarea mediului prin reducerea poluării și diminuarea volumului de deșeuri de la gropile de gunoi. Aceasta susține economia circulară, transformând hainele vechi în materii prime noi.