Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea preşedintelui Senatului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, cu dl Nguyen Xuan Phuc, prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam – luni, 15 aprilie 2019

Preşedintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere luni, 15 aprilie a.c., cu dl Nguyen Xuan Phuc, prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam și delegația ministerială pe care o conduce într-o vizită oficială în România.
Președintele Senatului a subliniat importanța dialogului politic periodic și a salutat prima vizită în România a unui prim-ministru vietnamez, după 1989. Domnia sa a transmis înaltului oaspete că Vietnamul este unul dintre partenerii economici tradiționali ai României în Asia de Sud-Est, precum și dorința de a consolida și diversifica relațiile comerciale și cooperarea economică, pentru a pune în valoare potențialul economic complementar al celor două state. Au fost menționate sectorul energetic şi dezvoltarea IT&C, ca domenii cu rezultate promițătoare care pot contribui la aprofundarea cooperării bilaterale.
Au fost trecute succint în revistă și perspectivele relațiilor Vietnam-UE. Președintele Senatului a transmis că, în spiritul relațiilor tradiționale foarte bune și a dorinței de a dezvolta legături economice mai strânse,  România sprijină la nivel UE trecerea într-o etapă superioară a cadrului legal care guvernează investițiile și schimburile de bunuri și servicii cu Vietnamul. Prim-ministrul vietnamez a asigurat că țara sa este pregătită să semneze neîntârziat două acorduri definitorii pentru relațiile de viitor cu UE: Acordul de liber schimb și Acordul privind protecția investițiilor, elemente fundamentale pentru extinderea și întărirea relațiilor de ansamblu dintre Uniunea Europeană și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), în care R.S. Vietnam este un membru important.



Go to top