Astăzi, când libertățile și drepturile fundamentale ni se par firești, trebuie să ne amintim că ele au fost câștigate și apărate cu sacrificii
În urmă cu 36 de ani, în zilele de 13-15 iunie, Bucureștiul trăia unul dintre cele mai negre momente din istoria noastră recentă. Tineri pașnici au fost bătuți și umiliți de minerii coordonați de cadre ale fostei Securități, aparatul de represiune al regimului comunist, după cum se arată în rechizitoriul trimis în instanță.
România se alegea atunci cu un cuvânt unic în lingvistica mondială: mineriadă.
Nici astăzi nu știm cu exactitate câți oameni și-au pierdut viața în acele zile. Câți tineri au fost schingiuiți pentru că își doreau ca România să nu rămână pe mâinile comuniștilor și securiștilor, pentru că au strigat pentru libertate și democrație sau, pur și simplu, pentru că arătau diferit. Tocmai de aceea nu trebuie să încetăm să căutăm adevărul și dreptatea. Este minimul pe care îl datorăm celor ale căror vieți au fost distruse.
Distruse au fost și speranțele a mii de români care își doreau un viitor democratic pentru țara lor. Mulți și-au făcut bagajele și au plecat peste hotare în căutarea unei vieți mai bune, a siguranței și a respectului pe care nu le mai găseau acasă. Odată cu acest episod nefast, începea să prindă contur ceea ce cunoaștem astăzi drept diaspora românească.
Documente oficiale ne arată cum statul a încercat atunci să inducă în eroare comunitatea internațională, susținând că studenții ar fi fost înarmați și că intervenția minerilor ar fi fost justificată de necesitatea restabilirii ordinii. Astăzi, la 36 de ani distanță, România face un pas important spre aducerea adevărului la lumină. La inițiativa ministrei Afacerilor Externe, doamna Oana Țoiu, au fost desecretizate peste 5.000 de dosare din arhivele diplomatice ale ministerului, inclusiv documente referitoare la mineriade. Am avut ocazia să consult o parte dintre acestea weekendul trecut, în cadrul unei expoziții deschise publicului.
Astăzi, când libertățile și drepturile fundamentale ni se par firești, trebuie să ne amintim că ele au fost câștigate și apărate cu sacrificii. Mineriada ne arată cât de fragilă poate fi democrația atunci când instituțiile statului sunt folosite împotriva propriilor cetățeni.
Indiferent dacă am trăit sau nu acele evenimente, avem responsabilitatea de a înțelege ce s-a întâmplat și de a păstra vie memoria victimelor. Iar noi, cei care ocupăm astăzi funcții publice, avem obligația de a construi un stat care își protejează cetățenii, care respectă adevărul și care nu mai permite niciodată transformarea adversarului politic într-un dușman ce trebuie redus la tăcere.
După 36 de ani, încă mai avem mult de lucru. Dar primul pas rămâne același: să nu uităm.