Ștefan Pălărie: ”România are aici, în țară, resursele umane pentru a progresa. Dar nu le pune-n valoare!”

Cum pierde România creiere – aici, la noi acasă.
 
România are aici, în țară, resursele umane pentru a progresa. Dar nu le pune-n valoare.
Când spunem brain-drain, ne gândim la tinerii care emigrează, dar vorbim prea puțin despre cei pe care-i pierdem pentru că nu ajung să mai dea BAC-ul sau renunță la facultate și care pierd oportunitatea de a primi o educație mai înaltă. Mai ales la ultima problemă, cea a abandonului universitar, am auzit foarte rar o discuție aplicată.Aici cifrele sunt amețitoare, iar cauzele, la fel ca în cazul elevilor, țin în mod direct de costul vieții unui student, de opțiunile pe care le are într-un oraș mare pentru a avea timpul necesar studiilor.

Pe parcursul anului curent am realizat un exercițiu care s-a dovedit a fi mai complicat decât mi-am imaginat. Am solicitat, în baza legii accesului la informații publice, tuturor universităților din România, atât publice, cât și private, valoarea taxelor universitare pentru anii universitari 2024-2025, 2025-2026 și hotărârile universităților legate de taxele anului 2026-2027.
Câteva concluzii generale: cu foarte puține excepții, taxele universitare s-au mărit în ultimii 2 ani – fie că vorbim despre studii de licență, de programe de master sau de studii doctorale.

Așadar, pentru studenții intrați la taxă sau pentru cei care deja au beneficiat de învățământul gratuit, dar astăzi studiază la o a doua facultate, pe lângă alte costuri ridicate ale vieții de student, chiar și componenta referitoare la taxe a crescut semnificativ. Nu introduc aici discuții despre costul locativ sau cel al meselor și al transportului. 

Unele universități au făcut corecția taxelor mai bruscă la trecerea dintre anul 2024-2025 către 2025-2026 – având chiar și cazuri de majorări de peste 45%, dar apoi au păstrat în următorul an aceleași valori. Altele au modificat valoarea acestora prin decizii ale Senatului universitar pe parcursul acestui an calendaristic, având și aici o altă universitate cu corecție de aproape 50%. 
Studiile doctorale au ajuns să se scumpească și cu peste 70%, oferta de astăzi fiind foarte variată – de la doctorate al căror cost anual începe de la 15.000 RON (în medicină) până la doctorate mai accesibile financiar, de 4.000 RON. După gusturi, specializări sau regiune geografică. Voi reveni cu date detaliate.

În discuții private, o parte dintre rectori mi-au mărturisit că, atunci când au întrevederi cu cei de la Curtea de Conturi, sunt întrebați de ce „studenții la taxă” au taxe mai mici de plătit decât finanțarea primită de la stat pentru „studenții la buget”, acuzând cumva universitățile de finanțare încrucișată. Adică, cu banii publici sunt finanțați și studenții ale căror taxe nu acoperă costul unitar. Așadar, presiunea pe creșterea taxelor universitare va continua, iar costul vieții de student va continua să crească, punând presiune la rândul lui pe abandonul universitar sau pe lipsa de atractivitate a studiilor superioare după liceu.

Dacă nu vom găsi soluții, vom rămâne doar ultima țară din Uniunea Europeană la indicatorul adulților care au absolvit studii superioare.
Problema calității și atractivității studiilor universitare nu se rezumă doar la un set de taxe, la niște date statistice cu privire la cost sau la clasamente internaționale.

Avem nevoie să facem un pas clar și bine articulat către soluții care să sprijine studenții pentru a putea suporta acest preț, pentru a-și întemeia o carieră și un drum în viață, și în care universitatea să fie un partener, nu doar un furnizor de servicii care taie chitanță.

 

publicat în data de 03.11.2026 13:30:22