Ce școală ne-ați pregătit anul acesta?
Asociez fiecare început de toamnă cu primele zile de școală, cu copii curioși și cu miros de manuale noi.
După aproape 30 de ani petrecuți la catedră, prima zi de școală continuă să însemne pentru mine mai mult decât o dată în calendar. Este ziua în care milioane de copii se întorc spre noi, adulții, cu o întrebare cât se poate de legitimă: Ce școală ne-ați pregătit anul acesta?
Iar aici festivitatea se termină și începe responsabilitatea. Pentru că nu putem vorbi despre șanse egale cât timp zona geografică în care trăiește un copil continuă să-i influențeze șansele la educație.
Nu putem vorbi despre incluziune cât timp un copil cu cerințe educaționale speciale intră în clasă fără sprijinul de care are nevoie și ajunge, la final, să fie evaluat din materie pe care el nu a studiat-o.
Nu putem vorbi despre performanță într-un sistem în care încă pierdem copii pe drum, iar abandonul școlar rămâne pentru prea multe comunități o statistică repetată de la un an la altul.
Și nu putem cere profesorilor să construiască o școală mai bună dacă statul îi tratează, prea des, ca pe ultima verigă a unei birocrații și prima categorie căreia îi cere mereu „să se descurce”.
În județul Vaslui, pe care îl reprezint, aceste lucruri se văd poate mai clar decât în alte părți.
Astăzi elevii participă la aceeași Evaluare Națională, la același Bacalaureat și, teoretic, se îndreaptă spre aceleași oportunități, însă nu pornesc de la aceeași linie de start, iar parcursul școlar este frecvent presărat cu probleme care nu le aparțin și care rămân nerezolvate de mulți ani. Unii au în spate familie, profesori stabili, transport, acces la meditații și toate resursele necesare. Alții vin din comunități sărace, din familii vulnerabile, din localități unde apa, electricitatea sau asfaltul încă sunt visuri și din școli care se luptă an de an să găsească profesori. Nu putem numi aceaste diferențe „echitate” și apoi să ne mirăm de rezultate.
Există o cauză a acestor teme nefăcute de statul român despre care vorbim prea puțin: banii.
În România, educația este probabil cea mai respectată prioritate în discursuri și una dintre cele mai amânate obligații în buget.
Legea spune că educația trebuie să primească anual minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. Statul român nu a respectat această obligație. A amânat-o și continuă să o facă.
Dar există ceva poate și mai greu de înțeles.
Când, prin PNRR, am avut la dispoziție miliarde de euro pentru modernizarea educației, n-am fost capabili să folosim integral acești bani. Componenta pentru Educație din PNRR a pornit cu 3,285 miliarde de euro și s-a finalizat cu aproape 700 milioane de euro pe care nu numai că i-am pierdut, ci pentru care trebuie să stoarcem bugetul national pentru a finaliza investițiile.
Vorbim despre campusuri pentru învățământul dual. Din 27 de proiecte aflate în implementare, 19 au ajuns să fie propuse pentru suspendare sau denunțare, pentru că nu mai puteau fi terminate la timp.
Vorbim despre școli verzi. Din 54 de proiecte analizate, 21 au fost propuse pentru suspendare sau denunțare unilaterală. Vorbim despre Școala ONLINE, platforma națională de evaluare și conținut educațional digital. O investiție de 78,5 milioane de euro a fost scoasă din PNRR și pentru care acum se caută altă sursă de finanțare.
Acestea nu sunt doar cifre contabile. Sunt bani pe care nu aveam voie să-i pierdem, sunt școli care puteau exista, sunt campusuri în care copiii puteau învăța o meserie, sunt instrumente digitale pe care profesorii și elevii le puteau avea la clasă.
Și aici apare paradoxul greu de acceptat: Ani la rând am spus că nu avem suficienți bani pentru educație. Când legea ne-a obligat să punem mai mulți bani, am amânat legea.
Când Europa ne-a pus banii la dispoziție, nu am fost capabili să facem la timp toate investițiile pe care ni le-am asumat.
Efectele acestei subfinanțări, care de prea mulți ani a devenit regula și nu excepția, nu mai pot fi ascunse în spatele discursurilor. Ele se văd astăzi direct în rezultatele elevilor, iar ulterior în societate.
Cele mai recente rezultate PISA 2025, evaluare internațională coordonată de OECD, la care au participat aproximativ 760.000 de elevi de 15 ani din 91 de țări și economii, arată că România continuă să se situeze sub media OECD la lectură, matematică și științe. Aproximativ 48% dintre elevii români nu ating nivelul minim de competență la lectură, ceea ce înseamnă dificultăți în înțelegerea, interpretarea și evaluarea informațiilor scrise. La matematică, aproximativ 52% dintre elevi se află sub nivelul minim necesar pentru aplicarea cunoștințelor matematice în rezolvarea unor probleme reale, iar la științe aproximativ 46% nu ating pragul minim de competență privind explicarea fenomenelor și analiza dovezilor științifice. Aceste rezultate nu sunt simple statistici internaționale. Ele arată costul concret al amânării investițiilor în educație: decalaje mai mari, competențe de bază insuficient dezvoltate și tot mai mulți copii pe care sistemul nu reușește să îi aducă la nivelul minim necesar.
Având această realitate în fața ochilor, luni ne-am trimis copiii din nou la școală, cerându-le să-și facă temele, ca și când școala ar începe numai pentru ei.
Stimați colegi, școala a început pentru noi toți și nu mai putem să ne prezentăm cu temele nefăcute în fața generațiilor actuale și ale celor care vor urma, fără un răspuns la întrebarea „Ce școală ne-ați pregătit anul acesta?”