Vicepreședintele Senatului României, senatorul Lucian Rusu, a luat parte, în data de 15 august a.c., la ceremonia prilejuită de sărbătorirea Zilei Marinei Române, desfășurată în municipiul Constanța, în prezența prim-ministrului Ilie Bolojan, a reprezentanților Forțelor Navale Române și a numeroși oficiali civili și militari.
Evenimentul a adus un omagiu marinarilor militari și civili, constructorilor navali și lucrătorilor portuari – profesioniști care își leagă destinul de apele României și contribuie la apărarea frontierelor maritime și fluviale ale țării. Ceremonialul militar, demonstrațiile navale și exercițiile aeriene realizate de marinarii și aviatorii români au evidențiat profesionalismul, măiestria și devotamentul acestora.
„Ca român și ca vicepreședinte al Senatului României, privesc cu admirație și respect fiecare om în uniformă care își pune viața în slujba țării. Faptele lor vorbesc despre curaj, despre onoare și despre o datorie împlinită până la capăt. Glorie eroilor mării și recunoștință pentru toți cei care, cu dăruire și pricepere, apără libertatea, suveranitatea și interesele României pe apă!”, a declarat senatorul Lucian Rusu.
Ziua Marinei Române este sărbătorită anual la 15 august și reprezintă un moment de cinstire a tradițiilor navale, a eroilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea patriei și a tuturor celor care activează în domeniul maritim și fluvial.