Jurnalismul românesc, între știrea vândută și sufletul nevândut!

 
Dragii mei, când am pășit prima dată în Parlamentul României, în decembrie 2012, pe holuri umblau jurnaliști adevărați. Îi recunoșteai dintr-o privire, puțin obosiți, cu agenda roasă pe margini, mereu cu un pix pe care scria o bancă dispărută de vreo 10 ani. Știau să-ți tragă un off the record, să te întrebe ce gând ai pentru mâine și să noteze în minte ceea ce nu trebuia scris niciodată.
 
Astăzi… mă uit în ochii celor tineri, frumoși, talentați, cu telefoane de 1.000 de euro, dar cu sufletul de multe ori în genunchi. Și nu pentru că n-ar avea curaj. Ci pentru că patronii lor, îmbogățiți din contracte cu statul și din șantaje, le-au băgat frica-n oase - „Ai grijă ce întrebi, că mă sună șefu'!”
 
Patronii de presă din România nu mai sunt gazetari, sunt samsari de influență. Ei vând nu spațiu publicitar, ci liniște. Ei încasează milioane de la partide, ministere, primării și îi țin pe bieții reporteri pe salariul minim, ca pe niște chelneri de breaking news.
 
Există o categorie selectă de jurnaliști care trăiesc bine.
Ăia conectați la băieții cu grade.
La „S.R.I. Channel” și „UM Breaking News”.
Lor le merge.
 
Salarii grase, deplasări externe pe banii altora, exclusivități aranjate și breaking-uri care le vin pe WhatsApp de la ofițerul de serviciu. Băieții deștepți de prin servicii, pe care-i știți voi, au făcut o presă paralelă, o rețea de jurnaliști care n-au știre pe site fără aviz de la domnu’ colonel. Restul, munciți până la epuizare, ca să scrie despre pisica pierdută a unei vedete sau despre ce-a spus un influencer la cină.
 
Și totuși, dragii mei jurnaliști tineri, eu vă spun așa: N-a murit meseria asta! E doar răpită temporar. Și voi, numai voi, o puteți elibera.
 
Știți cum? Uniți-vă!
 
Fie că lucrați la un site obscur sau la un trust cu 5 canale TV, faceți-vă grupul vostru, sindicatul vostru, apărați-vă între voi. Când unul dintre voi e dat afară pentru că a întrebat ceva deranjant, faceți gălăgie.
 
Nu pe WhatsApp. Public! Scrieți ce gândiți.
 
Când n-aveți voie în redacție, faceți bloguri, pagini de Facebook, TikTok, orice.
 
Să audă lumea vocea voastră. Nicio generație nu a avut mai multe unelte libere decât voi. Nu mai acceptați salarii de batjocură. Dacă un patron încasează milioane pe publicitate de la partide și ministere și vouă vă dă 5.000 de lei (de multe ori la negru), înseamnă că vă fură. Și un jurnalist furat scrie minciuni pe stomacul gol.
 
Patronii de presă care cred că pot cumpăra tăcerea presei cu un salariu de minim pe economie și o masă la restaurant de partid… să știe că n-au cumpărat decât liniștea dinaintea furtunii. Pentru că generația asta de tineri jurnaliști e mai deșteaptă decât cred ei. Și când o să înțeleagă că au mai multă putere împreună decât orice patron cu carnet de partid sau cu legitimație de serviciu secret, se schimbă România.
 
Și știți de ce?
Pentru că în ciuda fricii, salariilor de mizerie și cenzurii mascate, în fiecare redacție există cel puțin un jurnalist care, seara, în drum spre casă, își spune în gând: