Petrișor Peiu (senator AUR): „PSD, PNL, UDMR și USR au adus România în cea mai gravă criză din ultimele decenii”

„În România avem un cocktail exploziv cum nu am mai avut niciodată: o criză bugetară, înregistrând astfel cel mai mare deficit bugetar din istorie, simultan cu o criză economică, aceasta fiind din ce în ce mai mică, practic o stagnare, posibil chiar o recesiune.

Rata inflației este cea mai ridicată din UE, simultan cu o criză a datoriei publice (cea mai mare pondere a datoriei în PIB), plus cea mai mare pondere a cheltuielilor cu dobânzile din istorie.

Competitivitatea economiei se prăbușește sub povara celor mai mari prețuri la energie din UE. În același timp, Ministerul Mediului a ajuns pe mâna neomarxiștilor care se luptă să închidă centralele electrice pe cărbune și să împiedice finalizarea hidrocentralelor.

Președintele țării are ca preocupare centrală subordonarea justiției și readucerea serviciilor de informații în pozițiile ocupate pe vremea odiosului regim Băsescu.

Țara este cvasi-guvernată de o coaliție curcubeu care combină partidele inerte și corupte (PSD, PNL, UDMR) cu cea mai toxică adunătură de personaje caragialești (USR).

Singurul lucru care mai lipsește pentru a provoca un dezastru care să ne ducă în postura Greciei de acum 10-15 ani este aprinderea chibritului unei crize economice globale”, a declarat senatorul AUR Petrișor Peiu.


publicat în data de 15.10.2025 12:07:25


Go to top