Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul Dan Lungu atrage atenția Ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, că miniștrii uită să răspundă la numeroase întrebări și interpelări

Senatorul USR Dan Lungu a atras atenția Ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, asupra faptului că numeroase întrebări și interpelări pe care le-a adresat miniștrilor sau altor persoane care conduc instituțiile administrației publice au rămas, de multă vreme, fără răspunsuri. Deși conform prevederilor legale, solicitările deputaților și senatorilor trebuie să primească răspunsuri în cel mult două săptămâni din ziua înregistrării lor, senatorul Dan Lungu are depuse întrebări cu răspunsuri restante, care datează încă din luna februarie a anului trecut.Această formă de exercitare a controlului parlamentar este reglementată detaliat atât în Constituția României, cât și în Regulamentul Senatului. Potrivit Art. 111, alin (1) din Constituție, „Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau senatori, în condițiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”. Prin urmare, în Regulamentul Senatului este precizat faptul că, în cazul întrebărilor, „cei întrebați, dacă sunt prezenți, au obligația să răspundă imediat la fiecare întrebare sau vor declara că prezintă răspunsul în zilele următoare, indicând data”, iar în cazul interpelărilor, „Guvernul și fiecare dintre membrii săi sunt obligați să răspundă, în cel mult două săptămâni”, numai în cazul unor excepții, Senatul acordând celor interpelați un nou termen. „Faptul că există interpelări încă din luna februarie a anului 2018 care au rămas fără răspuns arată disprețul reprezentanților guvernului față de acest mijloc control parlamentar și față de cetățenii pe care îi reprezentăm. Sper ca măcar domnul Ministru pentru Relația cu Parlamentul să respecte termenul specificat în Regulament și să ne răspundă cum anume va gestiona situația aceasta, întrucât solicitările mele au fost, la momentul respectiv, unele pertinente, ale căror răspunsuri ar fi fost de mare interes atât pentru mine, cât și pentru cetățeni. Nu sunt singurul parlamentar care pățește asta, e o practică curentă a actualului Guvern”, a menționat Senatorul Dan Lungu.
Printre întrebările rămase fără răspuns se numără, în prezent, o întrebare adresată Secretarului de stat la Departamentul Identitate Națională – România Centenară, referitoare la numărul proiectelor din Iași care au primit finanțare în cursul anului trecut, odată cu aniversarea Centenarului, și sumele alocate fiecărui proiect în parte, o întrebare adresată Prim-Ministrului României în urma unor sesizări primite la cabinetul parlamentar privind imposibilitatea de a participa la inițierea unui referendum a cetățenilor români din străinătate cu drept de vot sau întrebări adresate Ministrului Culturii și Identității Naționale. Acestea din urmă fac referire, în principiu, la cheltuirea banilor publici în cultură sau la componența comisiei de stabilire a titlurilor și abonamentelor revistelor propuse pentru achiziție.



Go to top