Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții organizează marți, 18 martie a.c., o dezbatere pe tema „Epidemia de droguri în școli și licee”. La eveniment vor participa senatorii membri ai comisiei, precum și alți senatori și deputați din cadrul altor comisii interesate de subiectul dezbaterii.
De asemenea, vor fi prezenți ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. Daniel Ovidiu David, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Inspectoratului General al Poliției Române, ai Uniunii Naționale a Barourilor din România, ai asociațiilor de părinți, președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, reprezentanți ai Asociației Antidrog Est-Europene, ai Centrului de Evaluare și Tratament al Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian”, ai Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, precum și ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București.
Scopul dezbaterii este îmbunătățirea legislației referitoare la reducerea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor.
Evenimentul se va desfășura în sala „Dimitrie Cantemir” (nivel P1), începând cu ora 14:00.
Notă:
Pentru jurnaliștii interesați, facem următoarele precizări:
- Accesul reprezentanților mass-media se face prin intrarea B3 a Senatului, începând cu ora 13:00;
- Jurnaliștii care doresc să participe și nu au acreditare permanentă la activitățile Senatului sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară prin e-mail la adresa presa@senat.ro până marți, 18 martie, ora 13:00.