Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a avut, astăzi 4 februarie a.c., o întrevedere cu Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților a SUA, cu prilejul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii.
Înainte de plecarea în SUA, pentru participarea la Forumul Parlamentar de Securitate organizat în Congresul SUA, Președintele Senatului a avut o întrevedere cu Președintele României, Nicușor Dan, pe marginea alinierii strategice în abordarea subiectelor de politică externă în relația cu Statele Unite ale Americii și de securitate din perspectiva rolului României în NATO.
În această marjă, la întâlnirea de astăzi, a fost evidențiată importanța menținerii sprijinului politic al Statelor Unite pentru securitatea Flancului Estic al NATO și pentru consolidarea stabilității în regiunea Mării Negre.
Președintele Senatului a subliniat contribuția constantă a României la securitatea regională și angajamentul ferm pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene și ale NATO, precum și pentru respectarea tuturor obligațiilor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
„Parteneriatul strategic cu SUA este un pilon central în strategia de apărare a României. Este fundamentul pe care construim pentru a avea rezultate măsurabile nu doar în securizarea granițelor și protejarea Flancului Estic al NATO, ci și în economie, prin extinderea cooperării în alte domenii de interes precum industria de apărare, energie, sau tehnologii inovative..”
Totodată, președintele Senatului a transmis aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Statele Unite României în domeniul securității și a reafirmat statutul României de aliat solid și partener de încredere în regiune.
Întrevederea cu președintele Camerei Reprezentanților a Statelor Unite reflectă nivelul înalt al dialogului politico-parlamentar dintre cele două state. În calitatea sa de lider al uneia dintre cele mai influente instituții legislative la nivel global, Mike Johnson joacă un rol esențial în conturarea direcțiilor strategice ale cooperării bilaterale și ale sprijinului acordat aliaților Statelor Unite. Dialogul la acest nivel reconfirmă importanța relației româno-americane și sprijinul politic constant pentru proiectele strategice de interes comun.