Domnul senator Titus Corlățean, vicepreședinte al Senatului, a avut o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru politică externă din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Socialiste Vietnam, condusă de domnul Nguyen Van Giau, preşedintele Comisiei.
În cadrul dialogului, domnul senator Titus Corlăţean și-a exprimat aprecierea pentru dinamismul dialogului politic din ultimii ani, amintind, în context, vizita în România, din aprilie 2019, a premierului Nguyen Xuan Phuc, care a reprezentat un moment istoric pentru relațiile bilaterale.
Vicepreşedintele Senatului a evidențiat interesul părții române pentru consolidarea colaborării în plan economic și pentru dezvoltarea schimburilor comerciale între cele două state, menționând că acestea nu reflectă potențialul existent. Totodată, a exprimat speranța că organizarea Sesiunii a XVI-a a Comisiei mixte româno-vietnameze de cooperare economică (București, 3 – 4 octombrie 2019) va fi un succes și va contribui la identificarea complementarităților dintre economiile celor două state și a modalităților de valorificare a cadrului juridic UE – Vietnam în domeniul comerțului și al investițiilor, în vederea amplificării schimburilor comerciale bilaterale.
Demnitarul român a menționat că România a reușit menținerea cu prioritate pe agenda UE a semnării Acordului de Liber Schimb (ALS) și a Acordului privind Protecția Investițiilor (API) UE – Vietnam, concretizată la 30 iunie 2019, pe durata Președinției române a Consiliului UE.
De asemenea, a declarat că România va continua să susțină ratificarea rapidă a ALS de către Parlamentul European și că, la nivelul instituțiilor responsabile din țara noastră, se depun toate eforturile pentru ratificarea API într-un timp cât mai scurt.
Cele două părți au abordat și oportunitățile de cooperare în cadrul organismelor internaționale din care fac parte.
Din delegaţia Comisiei pentru politică externă din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Socialiste Vietnam au făcut parte domnul Dinh Cong Sy, membru permanent al comisiei, doamna Ngyuen Thanh Thuy, membru al comisiei, vicelider al delegației deputaților provinciei Hau Giang la Adunarea Națională, doamna Nguyen Thi Kim Be, membru al comisiei, vicelider al delegației deputaților provinciei Kien Giang la Adunarea Națională, doamna Ly Tiet Hahn, membru al comisiei, vicelider al delegației deputaților provinciei Binh Dinh la Adunarea Națională, doamna Bui Huyen Mai, membru al comisiei, vicelider al delegației deputaților provinciei Ha Noi la Adunarea Națională, domnul Dao Ngoc Cuong, șeful Departamentului de relații internaționale din Adunarea Națională, doamna Tran Thu Hang, funcționar în cadrul Departamentului de relații internaționale din Adunarea Națională şi E.S. domnul Dang Tran Phong, ambasadorul R.S. Vietnam în România.
La întrevedere a mai participat şi domnul deputat Lucian-Eduard Simion, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Vietnam, şi E.S. domnul Valeriu Arteni, fostul ambasador al României în Republica Socialistă Vietnam.