Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Senator Remus Negoi: „Tradițiile și obiceiurile românești au fost duse mai departe, în ciuda oricăror vremuri tulburi”

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, marchează cinci ani de când „Mărțișorul” a fost inclus în Patrimoniul cultural imaterial UNESCO, prin organizarea expoziției-atelier „Mărțișorul – Povestea unei tradiții”.
Meșteri populari din România, Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova, țări alături de care a fost înscris mărțișorul în UNESCO, vor demonstra cum duc tradiția mai departe, chiar și în aceste vremuri dificile. Marți, 1 martie, de la ora 12:00, va avea loc deschiderea oficială a expoziției, la care sunt așteptați să participe ministrul culturii, domnul Lucian Romașcanu, ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor țărilor partenere.
De la ora 13,00, la Sala „Dimitrie Cantemir”, va avea loc dezbaterea „Patrimoniul imaterial, salvgardare prin legiferare”, în cadrul căreia parlamentari specialiști, reprezentanți ai instituțiilor implicate în salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, ai mediului academic și universitar vor formula puncte de vedere pe marginea necesității modificării Legii 26/2008 privind patrimoniul cultural imaterial.
„M-aș fi bucurat ca evenimentul nostru să se petreacă într-o stare de normalitate și nu într-un moment de profundă îngrijorare și tristețe, când războiul a devenit o realitate pentru Europa și pentru întreaga omenire. Din fericire, toate tradițiile și obiceiurile noastre au fost duse mai departe, în ciuda oricăror dificultăți, necazuri sau amenințări. Avem datoria să le păstrăm, indiferent de vremurile tulburi prin care trecem”, a declarat vicepreședintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, senatorul Remus Negoi.
Înscrierea ”Mărțișorului” în UNESCO, acum cinci ani, a fost o demonstrație că spațiul Est -European este unit prin tradiții și practici similare, care îmbogățesc patrimoniul imaterial al omenirii. O demonstrație că diplomația, colaborarea, cultura clădesc pacea în mintea oamenilor, așa cum UNESCO și-a clădit menirea pe responsabilitate, pace și armonie.


Go to top