Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Participarea senatorului Sebastian Cernic la Segmentul la nivel înalt al celei de a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite și la evenimentele asociate

În perioada 18-23 septembrie a.c., senatorul Sebastian Cernic, membru al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM), a participat împreună cu o delegație a Adunării la segmentul la nivel înalt al celei de a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite (UNGA78) cu tema, Reconstruirea încrederii și renașterea solidarității globale: accelerarea acțiunilor în cadrul Agendei 2030 și al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pentru pace, prosperitate, progres și sustenabilitate pentru toți, precum și la reuniunile asociate, care au avut loc la Sediul ONU din New York. Din delegația APM a făcut parte și deputata Mirela Furtună, șefa delegației Parlamentului României la această adunare parlamentară internațională.
Cu ocazia participării la UNGA78, delegația APM a avut o serie din întâlniri bilaterale cu oficiali ONU, între care: Weixiong Chen, director executiv, Comitetul ONU de combatere a terorismului (UN CTED); Philippe Lazzarini, comisar general, Agenția ONU de sprijin și lucrări pentru refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA); Khaled Khiari, sub-secretar general pentru Orientul Mijlociu, Asia și Pacific în cadrul Departamentelor pentru afaceri politice și pentru consolidarea păcii; Jean-Pierre Lacroix, sub-secretar general pentru operațiuni de pace.
În cadrul întrevederilor, membrii delegației APM au informat interlocutorii cu privire la constatările și concluziile recentelor misiuni la nivel înalt ale Adunării în Siria și în Orientul Mijlociu, și au prezentat noul program de think tank strategic al APM, Centrul Adunării Parlamentare a Mediteranei pentru Studii Globale. De asemenea, reprezentanții APM și-au exprimat susținerea pentru activitățile ONU vizând combaterea terorismului, acordarea de sprijin pentru refugiați și menținerea păcii în țările din regiunea Mediteranei, precum și disponibilitatea de a colabora cu organismele specializate ale ONU în realizarea acestor obiective.
În acest context, Sebastian Cernic a atras atenția asupra faptului că Rusia este implicată în finanțarea terorismului în statele africane, contribuind astfel la menținerea conflictului în zonă. Senatorul român a informat, de asemenea, despre situația de la granița României cu Ucraina, în ceea ce privește tranzitul cerealelor din Ucraina și a făcut apel ca Națiunile Unite să se implice mai mult în medierea discuțiilor legate de Acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră.
Din delegația APM condusă de amb. Sergio Piazzi, secretarul general al organizației, au mai făcut parte: Mohammed Abou El Enein, vicepreședinte al Parlamentului egiptean și președinte emerit al APM; Pedro Roque, membru al parlamentului din Portugalia, vicepreședinte al APM; amb. Jean Paul Laborde, consilier special al APM pentru combaterea terorismului și securitate cibernetică, precum și amb. Qazi Shaukat Fareed, observator permanent al APM pe lângă Națiunile Unite.



Go to top