Chestiuni neclare:
1. Locația normelor: Inițiatorul creează o lege autonomă. Este mai utilă o reformulare care inserează soluțiile în CPC. Conform Legii 24/2000, modificarea actului-cadru evită paralelismele și crește coerența sistemului. 2. Natura prescripției: Inițiatorul o califică drept „nulitate absolută” și ex officio. Este mai utilă o soluție reformulată care să respecte art. 707 CPC (nu operează de plin drept) și să limiteze intervenția la verificări și măsuri procedurale, fără a stinge dreptul material fără cerere. 3. Termene și întrerupere: Inițiatorul re-enunță termenele și schimbă întreruperea. Soluția trebuie reformulată ca să nu re-legifereze dreptul material (evită redundant/contradicții) și să păstrează cadrul în CC/CPC, concentrându-se pe garanții procedurale de probă. 4. Comunicarea actelor: Inițiatorul instituie reguli paralele. Soluția corectă trebuie să întărească în interiorul CPC, cerând dovada efectivă a comunicării și epuizarea mijloacelor conform art. 154–165 CPC. 5. Tranziție/neretroactivitate: Inițiatorul permite verificare oricând, indiferent de termene. Soluția corectă este de a introduce dispoziții tranzitorii clare: doar procedural pentru cauzele în curs, fără a afecta fondul.

Este o inițiativă bună, dar nu sunt reglementate situațiile în care abuzurile nerecunoașterii prescripției din oficiu au fost comise deja.