print copy

Ordinea de zi
Plen
din 10 aprilie 2006

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI 15:00 19:30


# P.L. Descriere Rezoluție
1 Declaraţii politice (orele 15,00 – 16,30)

2 Propunerea legislativă privind atribuirea unei locuinţe celui mai tânăr erou al Armatei Române, celui mai tânăr veteran de război, decorat cu patru medalii de război şi supravieţuitor al unui lagăr nazist. (2 articole). (L716/07.12.2005) – raport de respingere– vot pe raport şi vot final (termen adoptare tacită: 10.04.2006) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

3 Propunerea legislativă referitoare la Legea Lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere din aparatul represiv al regimului comunist. (10 articole) (L642/16.11.2005) – vot pe raport cu amendamente şi vot final (termen adoptare tacită: 12.04.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

4 Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. (2 articole, cu 10 modificări) (L173/08.02.2006) – vot pe raport şi vot final prioritate integrare (termen adoptare tacită: 27.04.2006) Raport: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

5 Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. (articol unic, cu o modificare) (L12/02.02.2006) – vot pe raport şi vot final prioritate integrare (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

6 Propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, doctrinelor şi ideologiilor comuniste. (12 articole) (L781/21.12.2005) – raport de respingere – vot pe raport şi vot final (termen adoptare tacită: 20.04.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

7 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea şi eradicarea gripei aviare pe teritoriul României. (articol unic + Ordonanţă (12 articole + 2 anexe)) (L248/01.03.2006) – vot pe raport şi vot final (termen adoptare tacită: 18.04.2006) Raport: Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală Caracterul legii: organică

8 Proiectul de lege pentru înfiinţarea comunei Bucerdea Grânoasă, prin reorganizarea comunei Crăciunelu de Jos, judeţul Alba. (propunere legislativă) (7 articole) - adoptat de Camera Deputaţilor (L783/22.12.2005) – vot pe raport şi vot final Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

9 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor nr. 333/2003. (articol unic, cu o modificare) (L778/21.12.2005) – vot pe raport şi vot final (termen adoptare tacită: 20.04.2006) Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională Caracterul legii: organică

10 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997, republicată, în Monitorul Oficial nr. 9 din 12 ianuarie 2002, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. (articol unic, cu 35 modificări) (L762/21.12.2005) (termen adoptare tacită: 20.04.2006) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: ordinară

11 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea "Programului de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural". (articol unic + Ordonanţă (11 articole)) (L37/02.02.2006) – continuare (dezbateri generale) (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală Caracterul legii: ordinară

12 Legea pentru modificarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. (articol unic, cu 9 modificări) (L620/01.06.2005) – reexaminare – raport de respingere Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

13 Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. (64 articole) (L245/01.03.2006) prioritate legislativă a Guvernului (termen adoptare tacită: 22.05.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: organică

14 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 286 din Codul penal. (articol unic, cu o modificare) (L78/02.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

15 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. (2 articole, cu 2 modificări) (L2/02.02.2006) (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

16 Propunerea legislativă privind modificarea alin. (1) al art. 95 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (articol unic, cu o modificare) (L96/02.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

17 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii. (articol unic, cu 4 modificări) (L134/02.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

18 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. (articol unic, cu 5 modificări) (L112/02.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

19 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. (articol unic, cu o modificare) (L129/02.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

20 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. (articol unic, cu 2 modificări) (L186/08.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 27.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

21 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii sindicatelor nr. 53/2003. (articol unic, cu 18 modificări) (L191/08.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 27.04.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

22 Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr.237/26/08/1994. (articol unic, cu o modificare) (L104/02.02.2006) – raport de respingere (termen adoptare tacită: 24.04.2006) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

23 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001. (articol unic, cu 11 modificări) (L210/08.02.2006) (termen adoptare tacită: 08.05.2006) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

24 Întrebări, interpelări şi răspunsuri (orele 18,00 – 19,30)

Go to top