print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 13 aprilie 2010

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI
- Declaraţii politice (9,00 – 10,30)
- Dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi (10,30 – 13,00)
- Votul final pe iniţiative legislative
09:00 13:00


# P.L. Descriere Rezoluție
1 Declaraţii politice (orele 9,00 – 10,30)

2 L184/07.04.2010 L189/07.04.2010 L192/07.04.2010 Aprobarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea următoarelor iniţiative legislative: 1. Propunerea legislativă privind parteneriatele încheiate între sectoarele public şi privat. 2. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3¹) şi (3²) ale art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. 3. Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez şi înfiinţarea Ordinului Geodezilor din România. - Se supune la vot.

3 L686/21.12.2009 Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de terapie comportamentală. (5 capitole, cu 24 articole) (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: ordinară

4 L26/02.02.2010 Propunerea legislativă privind identificarea, diagnosticarea şi tratarea copiilor afectaţi de tulburări din spectrul autist. (9 articole) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: ordinară

5 L13/29.01.2010 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile. (articol unic + Ordonanţă (3 articole, cu 5 modificări)) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: ordinară

6 L14/29.01.2010 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale. (articol unic + Ordonanţă (articol unic, cu 2 modificări)) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: ordinară

7 L50/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (articol unic, cu o modificare) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: organică

8 L7/29.01.2010 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale. (articol unic + Ordonanţă (articol unic)) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

9 L21/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial nr. 300 din 7 mai 2009. (2 articole, cu 3 modificări) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

10 L35/02.02.2010 Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse. (5 articole) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: ordinară

11 L86/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. (articol unic, cu o modificare) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: ordinară

12 L479/02.09.2009 Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului. (19.01.2010) – reexaminare (ca urmare a Deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale nr.1636/10.12.2009) – raport de respingere Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

13 L226/26.05.2009 Proiectul de lege pentru modificarea art.82¹ din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. (18.12.2009) – reexaminare Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

14 L663/22.12.2008 Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. (12.11.2009) – reexaminare Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

15 L2/26.01.2010 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2010 privind modificarea termenului pentru înfiinţarea secţiilor de insolvenţă. (articol unic + Ordonanţă (articol unic)) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

16 L15/29.01.2010 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei în vederea transpunerii Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne. (articol unic + Ordonanţă (6 articole, cu 29 modificări)) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: ordinară

17 L69/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 106/2008 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit. (2 articole, cu 9 modificări + 2 anexe) – procedură de urgenţă (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

18 L6/29.01.2010 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii Naţionale pentru Informaţii Spaţiale în România. (articol unic + Ordonanţă (7 Capitole, cu 25 articole + 4 anexe)) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

19 L62/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2 articole, cu 24 modificări) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

20 L92/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 101 din 25 aprilie 2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor. (2 articole, cu 2 modificări) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

21 L186/19.05.2009 Proiectul de lege pentru completarea art.7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. (02.12.2009) – reexaminare Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

22 L43/02.02.2010 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 4 din Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii cu modificările şi completările ulterioare. (un articol, cu 3 modificări) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

23 L58/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri privind realizarea locuinţelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (articol unic, cu 9 modificări) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

24 L95/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, republicată. (articol unic, cu o modificare) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

25 L94/02.02.2010 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. (articol unic, cu 2 modificări) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

26 L42/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. IV din Legea nr. 242 din 23 iunie 2009 privind aprobarea O.G. nr. 27/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. (un articol, cu o modificare) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

27 L76/02.02.2010 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. (articol unic, cu 5 modificări) (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

28 L90/02.02.2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 13¹ din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. (2 articole, cu 3 modificări) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: 26.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: ordinară

29 L695/21.12.2009 Propunerea legislativă pentru sprijinirea agenţilor economici şi autorităţilor locale în vederea realizării obligaţiilor de mediu scadente în perioada 2009 - 2010. (3 capitole, cu 15 articole) – raport de respingere – vot pe raport şi vot final (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital Caracterul legii: organică

30 L687/21.12.2009 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. (articol unic, cu 4 modificări) – vot pe raport şi vot final (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială Caracterul legii: organică

31 L693/21.12.2009 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (articol unic, cu o modificare) – raport de respingere – vot pe raport şi vot final (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia pentru sănătate publică Caracterul legii: organică

32 L697/21.12.2009 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive. (5 articole, cu 51 modificări) – vot pe raport şi vot final (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport Caracterul legii: organică

33 L691/21.12.2009 Propunerea legislativă privind modificarea art. 59 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. (articol unic, cu o modificare) – raport de respingere – vot pe raport şi vot final (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Caracterul legii: organică

34 L699/21.12.2009 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, privind Fondul Funciar. (articol unic, cu 8 modificări) – raport de respingere – vot pe raport şi vot final (termen de adoptare tacită: 19.04.2010) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

35 L135/23.04.2009 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. (articol unic) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi) Raport: Comisia economică, industrii şi servicii Caracterul legii: organică

36 L131/22.04.2009 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului. (articol unic) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi) Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului Caracterul legii: organică

37 L461/03.09.2008 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti". (06.04.2009) – reexaminare – respingerea cererii – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât raportul de respingere a cererii de reexaminare cât şi proiectul de lege nu au întrunit numărul necesar de voturi) Raport: Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală Caracterul legii: organică

38 L556/22.10.2009 Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

39 L624/19.11.2009 Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. (articol unic, cu o modificare) – respinsă de Camera Deputaţilor Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

40 L625/19.11.2009 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.144 (r1) din 21/05/2007 republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.535 din 03/08/2009, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. (articol unic, cu 3 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Caracterul legii: organică

Go to top