Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Inițiativă legislativă USR în sprijinul antreprenorilor: majorarea termenului de înregistrare ca persoană în scopuri de TVA

Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care majorează de la 10 zile la 25 de zile termenul de înregistrare ca persoană impozabilă în scopuri de TVA și, de asemenea, majorează și termenul de depunere a declarației de mențiuni în situația schimbării perioadei fiscale de la 5 la 25 de zile.

Astfel, persoanele impozabile care trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA, precum și cele care trebuie să depună declarația în vederea schimbării perioadei fiscale, vor avea timp suficient să se încadreze în termenul de 25 de zile. Mulți antreprenori, în special de cei aflați la începutul afacerii, consideră că termenul de 5 zile este extrem de scurt și nu poate fi respectat.

Claudiu Mureșan: ”Realitatea ne arată că actualele termene sunt insuficiente, în special în situația persoanelor impozabile care trebuie să se înregistreze în scopuri TVA și care nu au un serviciu propriu de contabilitate. Este un proiect simplu din care nu pierde nimeni nimic. Poate doar cei care vor să pună piedici mediului de afaceri.”

Un alt avantaj este unificarea termenelor de depunere – 25 de zile în loc de 10 și, respectiv 5 zile.

Inițiativa legislativă a senatorului USR Claudiu Mureșan a primit avize pozitive și de la Consiliul Legislativ cât și de la Consiliul Economic și Social.



Go to top