Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Ședinţa comună a Comisiei pentru politică externă şi a Comisiei pentru afaceri europene din Senat în contextul BREXIT joi, 30 martie 2017

Vicepreşedintele Senatului României, doamna senator Laura-Iuliana Scântei, a participat miercuri, 29 martie a.c. la şedinţa comună a Comisiei pentru politică externă şi a Comisiei pentru afaceri europene, eveniment la care a fost invitat şi ministrul delegat pentru afaceri europene, doamna Ana Birchall. Ședința a fost condusa de doamna Senator Gabriela Crețu, președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senat.
În cadrul şedinţei comune au fost abordate subiecte de actualitate europeană precum: dosarul Brexit în contextul notificării oficiale a Marii Britanii privind ieșirea din Uniunea Europeană, pregătirile privind preluarea de către România a Președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019 și viitorul Europei în contextul recentei Declarații de la Roma.
În intervenţia din cadrul şedinţei comune, doamna vicepreşedinte Laura-Iuliana Scântei a menţionat faptul că, potrivit deciziei Biroului Permanent, asigură coordonarea Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Senatului și, în acest sens, va acorda împreună cu ceilalți senatori din grupul parlamentar al PNL, tot sprijinul diplomatic si legislativ, în vederea îndeplinirii obiectivelor europene ale României din perioada următoare.
De asemenea, doamna senator Laura-Iuliana Scântei a apreciat decizia politică a doamnei ministru Ana Birchall referitoare la depunerea candidaturii României pentru relocarea sediului Agenţiei Europene pentru Medicamente, în prezent aflată pe teritoriul Marii Britanii, în urma  BREXIT, decizie inițiată în urma întrebării adresate încă din data de 13 martie 2017, în procedură parlamentară, de doamna Senator Laura-Iuliana Scântei, ministrului delegat.
În cadrul întrevederii, ministrul delegat Ana Birchall a arătat că obiectivul principal al mandatului pe care România îl va încredința negociatorului șef UE pentru Brexit, Michel Bernard Barnier, are în vedere clarificarea statutului cetăţenilor români rezidenți în Marea Britanie, respectarea dreptului la liberă circulație, a dreptului la muncă si protecția și susținerea tinerilor care studiază în prezent în Marea Britanie. Uniunea Europeană va derula negocierile privind ieșirea Marii Britanii din uniune in baza unui mandat comun încredințat de către toate statele membre, România va transmite elementele proprii de mandat pentru a fi incluse și susținute în cadrul mandatului comun, a mai arătat ministrul delegat, aceasta susținând că România își păstrează și posibilitatea de a lărgi si consolida relația bilaterala cu Marea Britanie în baza Parteneriatului strategic încheiat în anul 2013.
Doamna senator Laura-Iuliana Scântei a adus în atenţia reprezentanților guvernului prezenți la întâlnire, efectele pe care Brexit le va produce și față de cetăţenii britanici rezidenți în țara noastră, precum și față de companiile britanice care își desfășoară activitatea în România, în ceea ce privește dreptul acestora de a deține și de a dobândi în proprietate terenuri în România, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în România fiind recunoscută în condițiile legii române, cetățenilor statelor membre UE, iar cetățenilor statelor nemembre, doar în baza acordurilor bilaterale.
În finalul intervenţiei, ministrul delegat pentru afaceri europene, doamna Ana Birchall a solicitat sprijinul parlamentarilor în demersurile guvernamentale ulterioare referitoare la dosarul Brexit, precum și în contextul exercitării de către România a președinției Consiliului UE si desemnarea unor persoane de contact de către cele două comisii parlamentare din Senat care să participe la ședințele inter-ministeriale având ca teme cele două dosare prioritare.
La ședința comună a celor două comisii au mai participat: senatorul Cristian – Sorin Dumitrescu, președinte al Comisiei pentru politică externă, senatorul Lucian Romașcanu, președinte al Comisiei pentru cultură și media, senatorului Ștefan-Radu Oprea, membru în Comisia pentru afaceri europene, senatorul Ioan-Iustin Talpoș, membru în Comisia pentru afaceri europene, domnul senator Allen Coliban, de asemenea membru în Comisia pentru afaceri europene, precum și deputatul Ilie Dan Barna, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.
 



Go to top