Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Cristian Bordei: ”Guvernanții ne pregătesc pentru eșecul PNRR și caută țapi ispășitori. Mai bine v-ați trezi din somn și v-ați apuca de treabă!”

Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, acuză actuala coaliție de guvernământ că este incapabilă să gestioneze Programul Național de Redresare și Reziliență și, în loc să ia măsurile corespunzătoare, nu face decât să pregătească opinia publică să accepte eșecul PNRR și să caute țapi ispășitori.

Într-o declarație politică, senatorul Cristian Bordei arată cum în urmă cu o săptămână, președintele PSD Marcel Ciolacu anunța senin că guvernul nu va fi în stare să absoarbă banii alocați prin PNRR pentru construcția de spitale, din cauza slabei capacități administrative dar, în loc să anunțe măsurile pentru dinamizarea atingerii jaloanelor impuse, caută vinovați acolo unde nu sunt.
 
Cristian Bordei: În ultimele zile constatăm o întețire a retoricii anti-PNRR în rândul comunicatorilor coaliției de guvernare. Aș spune că se observă ceea ce pare a fi o adevărată operațiune de căutare a nodurilor în papură. Se regurgitează același minciuni expirate despre irigații, despre procentul de 9,4% cu pensiile, se face iarăși tam-tam cu renegocierea PNRR iar ministrul Boloș se și duce la Bruxelles pe această temă, scoțând răcnete ca de Tarzan, dar se întoarce cu coada între picioare. În general, când vine vorba de PNRR, coaliției de la guvernare dintr-o dată iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace și PNRR-ul e rău!”
 
În declarația sa politică, senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei demonstrează că asistăm, de fapt, la o operațiune bine pregătită de fabricare din timp a țapilor ispășitori necesari și a obișnuirii populației cu ideea că banii din PNRR vor fi absorbiți într-o foarte mică măsură, iar concluzia este simplă: ”românii ratează o șansă istorică de a beneficia de finanțări europene masive din cauza indolenței și incapacității administrative a unui guvern corupt.

Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
 
”Treziți-vă din somn!
 
Stimați colegi,
 
Când săptămâna trecută Dl. Ciolacu declara public, cu multă seninătate, că guvernul nu va fi în stare să absoarbă banii alocați prin PNRR pentru construcția de spitale, din cauza slabei capacități administrative, am sperat că este vorba doar despre o inepție! Încă una din lungul șir de inepții pe care Dl. Ciolacu le produce în mod constant din cauza lipsei evidente a pregătirii necesare pentru înalta funcție pe care a ajuns să o ocupe în urma coțcăriilor și cumetriilor politice tipice vechilor partide care se rotesc la putere de peste 30 de ani.

Însă iată că în această săptămână Dl. Ciolacu recidivează în mod suspect, invocând nici mai mult nici mai puțin decât faptul că PNRR ar fi secret și de aceea ar fi mari probleme cu aplicarea lui. Evident aceasta este o minciună dintre cele mai sfruntate, PNRR cu toate anexele fiind public încă de la aprobarea de anul trecut. Strâns cu ușa de ziariști Dl. Ciolacu o dă cotită și spune că de fapt corespondența dintre ministere din faza de elaborare a PNRR ar fi secretă! Cu alte cuvinte guvernul PSD-PNL-UDMR pretinde că nu poate aplica măsurile din PNRR din cauză că n-a citit ciornele pe baza cărora a fost scris programul! Ați auzit ceva mai stupid?

Mai mult, în ultimele zile constatăm o întețire a retoricii anti-PNRR în rândul comunicatorilor coaliției de guvernare. Aș spune că se observă ceea ce pare a fi o adevărată operațiune de căutare a nodurilor în papură. Se regurgitează același minciuni expirate despre irigații, despre procentul de 9,4% cu pensiile, se face iarăși tam-tam cu renegocierea PNRR iar ministrul Boloș se și duce la Bruxelles pe această temă, scoțând răcnete ca de Tarzan, dar se întoarce cu coada între picioare. În general, când vine vorba de PNRR, coaliției de la guvernare dintr-o dată iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace și PNRR-ul e rău!

Dacă adăugăm la toate acestea informațiile venite pe surse despre inconfortul maxim pe care munca serioasă necesară îndeplinirii jaloanelor din PNRR o creează pilăraiei de prin ministere, obișnuite să taie frunze la câini pe bani grei, putem ajunge la o concluzie cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat, una foarte tristă, de-a dreptul tragică.

Și anume că asistăm, de fapt, la o operațiune bine pregătită de fabricare din timp a țapilor ispășitori necesari și a obișnuirii populației cu ideea că banii din PNRR vor fi absorbiți într-o foarte mică măsură.

Adică încă un eșec, încă o ratare a unei oportunități majore de dezvoltare pentru țara noastră, exact ceea ce s-a întâmplat în mod constant în România ultimilor 30 de ani din cauza incompetenței, indolenței, cinismului și dezinteresului reprezentanților celor 3 partide, PSD-PNL-UDMR, care au condus țara prin rotație în toată această perioadă.

Fac încă o dată apel la dumneavoastră stimați colegi din coaliția de la putere: treziți-vă măcar în al doisprezecelea ceas din somnul cel roz! Având în vedere criza economică dură care se prefigurează să dați cu piciorul acestor fonduri puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru investiții vitale în economie ar fi o adevărată crimă!”
 



Go to top