Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Remus Negoi: ”Supliciile prin care a trecut Muzeul de Artă Românească Modernă din comuna Topalu, jud. Constanța sunt greu de povestit!”

Senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, face un inventar al nenorocirilor care au lovit Muzeul de Artă Românească Modernă din comuna constănțeană Topalu.
 
Într-o declarație politică, Remus Negoi laudă efortul depus în intanță – și nu numai! – de reprezentanții Muzeului de Artă Constanța, tutorele Muzeului de la Topalu, pentru salvarea în patrimoniul public a minunatelor opere de artă care se află în colecția Dinu şi Sevasta Vintilă.
 
Remus Negoi: ”Colecţia prezintă toţi marii creatori din perioada modernă, stăruind asupra celor pe care donatorul i-a îndrăgit şi admirat în mod deosebit. Muzeul conține lucrări ale unora dintre cei mai buni artiști contemporani români: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Ion Jalea, Theodor Pallady, Sava Henţia, Ioan Andreescu, Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, Alexandru Ciucurencu. Numele acestea sunt doar câteva dintre cele ale creatorilor marcanţi ai artei noastre naţionale, expuși în spațiul acestui muzeu.”
 
În declarația sa politică, senatorul USR de Constanța, Remus Negoi salută efortul făcut de reprezentanții Muzeului de Artă Constanța de a demonta în instanță acuzele nefondate ale celor care cereau anularea actului de donație și predarea către terți a întregii colecții, pe motiv că operele de artă ”nu ar fi fost îngrijite corespunzător”.
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
Supliciile prin care a trecut Muzeul de Artă Românească Modernă din comuna Topalu, jud. Constanța
 
Puțini au auzit, din păcate, de Muzeul de Artă Românească Modernă Dinu și Sevasta Vintilă din Comuna Topalu, judeţul Constanţa. Este un muzeu cu profil de artă românească modernă.
 
A fost constituit prin generoasa donaţie de 228 lucrări a dr. Gh. D. Vintilă. Ființează în casa părintească a acestui donator, în comuna Topalu. Muzeul de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă este considerat unul dintre cele mai mari şi mai reprezentative muzee comunale din ţară.
Acest statut se datorează valorilor de excepţie pe care le oferă spre contemplare, vizitatorilor.
 
Muzeul conține lucrări ale unora dintre cei mai buni artiști contemporani români: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Ion Jalea, Theodor Pallady, Sava Henţia, Ioan Andreescu, Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, Alexandru Ciucurencu. Numele acestea sunt doar câteva dintre cele ale creatorilor marcanţi ai artei noastre naţionale, care figurează în spațiul acestui muzeu. Impresionant, nu?
 
Colecţia prezintă toţi marii creatori din perioada modernă, stăruind asupra celor pe care donatorul i-a îndrăgit şi admirat în mod deosebit. Aceştia sunt creatorii din Grupul celor patru, constituit în anul 1925 şi alcătuit din pictorii Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato şi sculptorul Oscar Han, cărora li se adaugă creaţii de excepţie ale pictorilor Theodor Pallady, Gh. Petrașcu, Iosif Iser, Camil Ressu, cu lucrări reprezentative pentru arta lor.
 
În perioada 1962-1978 au fost efectuate lucrări de extindere a clădirii în care funcţionează şi în prezent Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă” Topalu, precum şi investiţii pentru întreţinerea lucrărilor de artă plastică donate. A fost achiziţionată aparatură tehnică necesară conservării acestora. După decesul donatorului, în anul 1978, Muzeul de Artă Constanţa a iniţiat o serie de demersuri pentru transferarea din patrimoniul comunei Topalu a colecţiei ce a făcut obiectul donaţiei, prin preluarea treptată a lucrărilor şi substituirea acestora cu altele, mai puţin valoroase, din patrimoniul acestui muzeu.
 
Dar pentru că lucrurile bune, nu-i așa?, “merită să fie pedepsite”, s-au gândit unii să revendice moștenirea asupra acestui muzeu și asupra lucrărilor inestimabile. Începând cu anul 2008, au fost aproape 15 ani de stres continuu cauzat de procese aproape interminabile.
 
Revendicatorii au târât Muzeul de Artă Constanța, tutore al Muzeului de la Topalu, în procese. Au început cu cererea de chemare în judecată, înregistrată la 8 august 2008, pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia civilă. Aceștia au cerut revocarea donației făcută de Gheorghe Vintilă în favoarea pârâtei comuna Topalu, prin contractul de donație cu sarcini încheiat la 27.08.1960, autentificat de Notariatul Principal de Stat al Regiunii Constanța. Revendicatorii doreau să-i oblige pe pârâți să le predea, cum altfel?, piesele colecţiei de artă plastică denumită ”Colecția de Artă Plastică Dinu și Sevasta Vintilă”.
 
Acuzele lansate către Muzeul de Artă Constanța au fost demontate pas cu pas. Orice expertiză efectuată, a constatat instanța, relevă faptul că toate operele de artă din muzeu au fost conservate excelent. Nu s-a pus nicio clipă problema ca vreuna dintre opere să fie lăsată de izbeliște. Orice încercare a reclamanților împotriva Muzeului a fost demontată de către instanță, de la reclamarea igrasiei pe pereți, la neglijența păstrării lucrărilor de artă expuse. Au existat expertize care au arătat că operele de artă sunt și au fost permanent în siguranță, bine întreținute, într-o clădire care a fost amenajată special ca muzeu.
 
Rezultatul apărării muzeului, după atâtea probleme cauzate de nenumăratele termene de judecată, este spectaculos. În sfârșit, după atâția ani de incertitudini, colecția minunată din Muzeul de la Topalu, județul Constanța, va rămâne în proprietatea Muzeului de Artă Constanța. Oamenii de acolo, conducerea trecută și actuală a Muzeului, și-au sacrificat extrem de mult timp pentru a se apăra. Mai ales pentru a apăra un patrimoniu inestimabil, care ar fi putut lua căi neștiute dacă ar fi intrat într-o proprietate incertă.
 
Tocmai de aceea, oamenii implicați în susținerea colecției, de-a lungul timpului și mai ales în ultima vreme, merită toate felicitările. Au ținut piept unui asalt injust, care din fericire a fost respins de către ÎCCJ. Jos pălăria!



Go to top