Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Ștefan Pălărie: „Marea perdea de fum a clovnilor din coaliție”

Senatorul USR de București, Ștefan Pălărie, acuză coaliția toxică pentru că face circ pe banii românilor. Prețurile cresc, facturile se scumpesc, iar PSD și PNL sunt clovnii care se înfruntă în arenă”, promițând „false soluții pentru pensii, false soluții pentru prețurile la energie”.

Într-o declarație politică, senatorul USR Ștefan Pălărie arată că măsurile propuse de PSD și PNL în energie au dus la prețuri uriașe și la temerea cetățenilor că nu vor fi în stare să-și plătească facturile la căldură sau lemne, să poată trece cu bine de iarnă. Mai mult decât atât, anul acesta, coaliția PSD PNL UDMR, în loc să se preocupe de grijile reale ale românilor, a avut ca prioritate să angajeze 22.000 persoane noi la stat. Alături de aceste „reușite” ale guvernanților trebuie menționate și licitațiile cu BMW-uri, acuzațiile de plagiat și ratarea jaloanelor din PNRR.

Ștefan Pălărie: Putem da exemple și din zona de educație. În timp ce noul ministru se ascunde, parlamentarii puterii blochează orice încercare de reformă din sistem – blochează legi care ar stopa plagiatele, blochează reforma universităților care ar pune o limită de mandate acelor rectori care au devenit adevărați baroni. Orice lege care vine dinspre USR este considerată un inamic al acestei puteri.”

Senatorul USR de București, Ștefan Pălărie, afirmă că singurul lucru pe care îl livrează constant coaliția sărăciei este circul, arătând că guvernanții fug și se ascund de Parlament. Realitatea este foarte gravă, iar criza actuală este critică. Coaliția ce face? Circ: Soluțiile nu există. Doar interese de partid. Iar pentru a acoperi incompetența, dezinteresul, PSD și PNL au nevoie să ne țină ocupați cu un scandal perpetuu.”
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:

„Marea perdea de fum a guvernării

Vorba „pâine și circ”, venită tocmai din antichitate, își găsește loc și în politica de la București în 2022. Pentru că nu au ce oferi, iar prețurile o iau razna, partidele de la guvernare oferă românilor mult circ.
Originalul vine din faptul că PSD și PNL sunt cele care participă chiar ele la acest circ. Ei sunt clovnii care se înfruntă în arenă. În fiecare zi, se desfășoară un meci de ping-pong, în care cele două partide își pasează false soluții pentru pensii, false soluții pentru prețurile la energie. 2022 este anul în care s-a vorbit în continuu la Guvern despre pensii și energie și de fapt nu s-a făcut nimic. Doar s-a experimentat pe pielea și nervii românilor și firmelor românești.
Acest spectacol are un singur sens. Să ne țină ocupați. O mare perdea de fum.  În timp ce ecranele și știrile sunt pline de orgoliile și scandalurile din coaliție, se întâmplă lucruri în țară. Pe care ei ar vrea să nu le vedem.
Măsurile haotice din energie au creat nu doar prețuri uriașe pe piață, pe care tot noi cetățenii trebuie să le suportăm, prin taxe, ci au creat și multă incertitudine și teamă.
Anunțurile repetate legate de pensii țin și ele oamenii într-o tensiune gratuită și au reușit să ducă la pensionări masive în sistemul de justiție și în rândul polițiștilor.
Apoi, USR a calculat, doar în anul 2022, un număr de 22 de mii de noi angajări făcute la stat, mai ales în administrația centrală. Se adaugă la ele creșteri de salarii pe care tot ei, PSD și PNL, le-au votat pentru primari și parlamentari, dar și creșteri de salarii pentru cei de la cancelaria premierului. Unde e, deci, solidaritatea?
Nici nu mai vreau să reamintesc de licitații cu BMW-uri sau sarabanda de acuze de plagiat din Guvern. Sau de ratarea unor jaloane din PNRR.
Putem da exemple și din zona de educație. În timp ce noul ministru se ascunde, parlamentarii puterii blochează orice încercare de reformă din sistem – blochează legi care ar stopa plagiatele, blochează reforma universităților care ar pune o limită de mandate acelor rectori care au devenit adevărați baroni. Orice lege care vine dinspre USR este considerată un inamic al acestei puteri. Consemnul lor e clar: să nu se schimbe nimic.
Circul zilnic mai acoperă ceva: fuga miniștrilor și Guvernului de Parlament. Fuga de întrebări, fuga de o confruntare reală. Am ajuns la situația jenantă în care parlamentarii PSD și PNL o scuză pe noua ministră a educației, doamna Ligia Deca, spunând, în scris, că nu poate veni să discute cu opoziția, cu cei din USR, pentru că nu a avut timp să se familiarizeze cu „situația concretă” din sistem. Așa de prost o văd colegii de coaliție pe doamna ministru? O bănuiește că are nevoie să se califice la locul de muncă?
Adevărul din spatele perdelei de fum este că împăratul e gol. Guvernarea e goală. Soluțiile nu există. Doar interese de partid. Iar pentru a acoperi incompetența, dezinteresul, PSD și PNL au nevoie să ne țină ocupați cu un scandal perpetuu. Să nu cădem în această capcană.”
 



Go to top