Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Întrevederea președintelui Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, cu președintele Comisiei Europene, dl Jean-Claude Juncker, cu ocazia vizitei Colegiului Comisarilor în România - vineri, 11 ianuarie 2019

Președintele Senatului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, dl Jean-Claude Juncker, în cadrul programului de întâlniri al vizitei la București a înaltului oficial european, prilejuită de marcarea debutului oficial al președinției României la Consiliul UE. La întrevedere a participat, din partea Camerei Deputaților, dl vicepreședinte Florin Iordache.
Președintele Senatului a evocat vizita la București din mai 2017 a președintelui Comisiei Europene, pentru a participa la aniversarea a zece ani de la aderarea României la UE, ocazie cu care acesta a susținut o alocuțiune în fața plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului României, transmițând o serie de mesaje care continuă să aibă un ecou important în memoria colectivă. Dl Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că la doisprezece ani de la aderare, a venit rândul României de a prezida Consiliul UE, ceea ce este un prilej de îndreptățită satisfacție pentru cetățenii români, din țară sau cei care trăiesc și lucrează în alte țări membre UE. În acest context, următoarele șase luni vor fi caracterizate de o activitate intensă și dedicată a executivului și legislativului pentru a gestiona în cele mai bune condiții responsabilitățile președinției rotative.
Înaltul demnitar român a evidențiat că semestrul președinției românești a Consiliului UE constituie o ocazie importantă pentru membrii UE de a afla mai mult despre stilul de muncă, de comunicare și relaționare al colegilor români, dar și de a afla mai multe despre România, inclusiv prin participarea la reuniunile care vor avea loc în teritoriu, între care Summitul de la Sibiu va avea cea mai mare importanță.
Dl Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților a semnalat complexitatea contextului european în care președinția României la Consiliul UE se desfășoară: negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, procesul Brexit și clarificarea relațiilor viitoare cu Marea Britanie, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019. De asemenea, vicepreședintele Camerei Deputaților și-a exprimat încrederea că, pe durata mandatului PRES RO, vor fi înregistrate progrese, cu scopul final al obținerii acordului politic în vederea finalizării, cât mai curând posibil, a reformei Spațiului Schengen.
Dl Florin Iordache a transmis asigurări cu privire la continuarea progreselor înregistrate pe dosare importante, menționând că România va continua să clădească pe această bază viitoarele discuții și negocieri.
Dl Călin-Popescu Tăriceanu a reafirmat, în încheiere, angajamentul României în favoarea consolidării construcției europene, prin contribuția specifică a țării noastre la efortul statelor membre și al instituțiilor europene de a consolida proiectul politic comun.
 
 
 
 

Go to top