Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Remus Negoi: ”După aproape 20 de ani, Palatul Regal din Mamaia este din nou în proprietatea statului român”

Senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, salută reîntoarcerea Palatului Regal din Mamaia în patrimonul statului român, în urma unei decizii definitive.
Într-o declarație politică, senatorul Remus Negoi face un istoric al acestei încercări de jaf pusă la cale de fosta administrație locală, condusă de fostul primar PSD, Radu Mazăre.
 
Remus Negoi: Palatul Regal din Mamaia, reședința de vară a regelui Ferdinand, a fost construit între anii 1923 și 1926. Mai târziu, clădirea a făcut parte din proprietatea Reginei Elena, mama Regelui Mihai. În 1948, imobilul a fost naționalizat sub regimul comunist, iar în 1990 a ajuns în subordinea companiei de stat SC Mamaia SA. În 2003, Castelul Regal a fost vândut de administrația Mazăre la un preț mult mai mic decât valoarea lui reală. Tranzacția a avut loc fără înștiințarea Ministerului Culturii sau a Direcției Județene de Cultură Constanța, deci fără exercitarea dreptului de preemțiune al statului. ”
 
 
La finalul declarației sale politice, senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, face un apel fierbine ca, odată cu revenirea Palatului Regal în patrimoniul statului român, să facem tot posibilul pentru a-l reabilita și a-l repune în valoare. ”Este nevoie de un efort comun al parlamentarilor, al autorităților locale, dar și al societății civile. Istoria nu ne așteaptă. Haideți să scriem cu toții istoria, păstrând-o nealterată!”, concluzionează Remus Negoi.
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
”După 20 de ani
După aproape 20 de ani, Palatul Regal din Mamaia este din nou în proprietatea statului român.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că vânzarea Palatului Regal, în anul 2003, a fost ilegală și că monumentul se întoarce în patrimoniul statului. Anterior, și Tribunalul Constanța, dar și Curtea de Apel Constanța au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a Palatului Regal, încheiat între compania Mamaia SA și o firmă privată. Ticăloșiile pesediste ale lui Radu Mazăre sunt reparate rând pe rând. Dar cu ce soturi!...
 
În data de 1 iulie 2020, Tribunalul Constanța a admis, pe fond, cererea Ministerului Culturii și a anulat contractul de vânzare-cumpărare, prin care Castelul Regal a ajuns să fie folosit de firme private. Hotărârea Tribunalului a fost atacată cu apel de către societatea Mamaia SA, la Curtea de Apel, care a dat o hotărâre tot în favoarea Ministerului, care a fost atacată cu recurs la Înalta Curte. 
 
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat definitiv în acest caz și au respins recursul ca nefondat.
Prin urmare, clădirea a revenit în proprietatea statului.
 
Palatul Regal din Mamaia, reședința de vară a regelui Ferdinand, a fost construit între anii 1923 și 1926. Mai târziu, clădirea a făcut parte din proprietatea Reginei Elena, mama Regelui Mihai. În 1948, imobilul a fost naționalizat sub regimul comunist, iar în 1990 a ajuns în subordinea companiei de stat SC Mamaia SA.
 
În 2003, Castelul Regal a fost vândut de administrația Mazăre la un preț mult mai mic decât valoarea lui reală. Tranzacția a avut loc fără înștiințarea Ministerului Culturii sau a Direcției Județene de Cultură Constanța, deci fără exercitarea dreptului de preemțiune al statului. 
 
De atunci, construcția, înregistrată în Lista monumentelor istorice, a făcut obiectul unor interese meschine, ceea ce a dus la degradarea ei progresivă și continuă.
 
Am fost în Mamaia, la Palatul Regal, după ce acesta a revenit în proprietatea statului român, și am revăzut starea deplorabilă în care a ajuns. Din momentul privatizării, această clădire a fost exploatată fără respectarea legislației în vigoare.
 
Vara, fosta reședință a Reginei Maria a fost transformată în club, discotecă sau bar, iar în 2012, în urma unui incendiu puternic, mai bine de jumătate din clădire a fost distrusă.
 
Odată cu revenirea Palatului Regal în patrimoniul statului român, trebuie să facem tot posibilul pentru a-l reabilita și a-l repune în valoare. Este nevoie de un efort comun al parlamentarilor, al autorităților locale, dar și al societății civile. Istoria nu ne așteaptă. Haideți să scriem cu toții istoria, păstrând-o nealterată!”
 



Go to top