1 |
|
Declaraţii politice (orele 15,00 – 16,30)
|
|
2 |
L781/07.12.2010
L783/07.12.2010
L788/07.12.2010
|
Probleme organizatorice, note, informări, documente europene cu caracter legislativ, etc.
– Aprobarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea următoarelor iniţiative legislative:
1. Proiectul de lege pentru aprobarea majorării capitalului deţinut de România la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.
2. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative din domeniul naval.
3. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
- Se supune la vot
|
|
3 |
L741/23.11.2010
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2010 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. (articol unic + Ordonanţă (articol unic, cu o modificare))
(termen de adoptare tacită: la 6 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
4 |
L764/29.11.2010
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. (articol unic + Ordonanţă (8 articole + anexă))
(termen de adoptare tacită: la 11 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
5 |
L722/09.11.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. (2 articole, cu o modificare) – raport de respingere
(termen de adoptare tacită: la 16 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
6 |
L736/15.11.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. (articol unic, cu o modificare) – raport de respingere
(termen de adoptare tacită: la 19 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
7 |
L756/23.11.2010
|
Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (articol unic, cu o modificare) – raport de respingere (termen de adoptare tacită: la 24 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
8 |
L744/23.11.2010
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C. (articol unic + Ordonanţă (2 articole, cu 5 modificări))
(termen de adoptare tacită: la 6 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: ordinară
|
|
9 |
L701/09.11.2010
|
Proiectul de lege privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal. (17 articole + 2 anexe) – procedură de urgenţă
(termen de adoptare tacită: la 16 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
10 |
L759/23.11.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. (articol unic, cu o modificare)
– raport de respingere (termen de adoptare tacită: la 24 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: ordinară
|
|
11 |
L156/08.03.2010
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.
(articol unic) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
12 |
L726/15.11.2010
|
Proiectul de lege privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte. (8 articole)
(termen de adoptare tacită: la 19 zile de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru politică externă
Caracterul legii: organică
|
|
13 |
L728/15.11.2010
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (articol unic + Ordonanţă (2 articole)) – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi)
(termen de adoptare tacită: la 1 zi de la reluarea activităţii)
Raport: Comisia pentru sănătate publică
Caracterul legii: ordinară
|
|
14 |
L533/02.10.2009
|
Proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. (30.11.2009) – reexaminare (la cererea Preşedintelui României) – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi)
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
15 |
L527/30.09.2009
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. (articol unic) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi) prioritate legislativă a Guvernului
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
16 |
L131/22.04.2009
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului. (articol unic) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei cât şi proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu au întrunit numărul necesar de voturi)
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
17 |
L461/03.09.2008
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii,silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti". (06.04.2009) – reexaminare (la cererea Preşedintelui României) – reluare vot final (ca urmare a faptului că atât raportul de respingere a cererii de reexaminare cât şi proiectul de lege nu au întrunit numărul necesar de voturi)
Raport: Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
Caracterul legii: organică
|
|
18 |
L642/16.11.2005
|
Proiectul Legii Lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.(21.06.2010) – reexaminare (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010) – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
19 |
L7/29.01.2010
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale. (14.07.2010) – reexaminare (la cererea Preşedintelui României)
Raport: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Caracterul legii: ordinară
|
|
20 |
L24/02.02.2010
|
Proiectul de lege privind modificarea părţii introductive a alin. (2¹) al art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. (08.11.2010) – reexaminare (la cererea Preşedintelui României) – raport de respingere
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
21 |
L137/23.02.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
(08.11.2010) – reexaminare (la cererea Preşedintelui României) – raport de respingere
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: ordinară
|
|
22 |
L5/27.01.2010
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. (11.11.2010)
– reexaminare (la cererea Preşedintelui României)
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
23 |
L415/08.06.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 188/2000 privind executorii judecătoreşti. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
24 |
L328/18.05.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – procedură de urgenţă
Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Caracterul legii: organică
|
|
25 |
L252/06.10.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea art. 7 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Caracterul legii: organică
|
|
26 |
L626/19.11.2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215 (r1) din 23/04/2001 a administraţiei publice locale. (articol unic, cu 3 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport suplimentar
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
27 |
L628/19.11.2009
|
Proiectul de lege privind înfiinţarea comunei Remuş, prin reorganizarea comunei Frăteşti, jud. Giurgiu. (propunere legislativă) (7 articole) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
28 |
L176/30.03.2010
|
Proiectul de lege pentru înfiinţarea satului Culmea, judeţul Constanţa prin reorganizarea oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa. (propunere legislativă) (3 articole) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
29 |
L745/23.11.2010
|
Proiectul de lege privind schimbarea denumirii comunei Brazii, judeţul Ialomiţa, în Răduleşti. (propunere legislativă) (2 articole) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
30 |
L431/15.06.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a Ministerelor. (propunere legislativă) (un articol, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
31 |
L625/19.11.2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 144 (r1) din 21/05/2007 republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 535 din 03/08/2009, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. (articol unic, cu 3 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
Caracterul legii: organică
|
|
32 |
L684/25.10.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. (propunere legislativă) (un articol, cu o modificare) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
33 |
L560/22.10.2009
|
Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. (propunere legislativă) (articol unic, cu 3 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
34 |
L285/04.05.2010
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. (articol unic, cu o modificare) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
35 |
L557/22.10.2009
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. (propunere legislativă) (un articol, cu o modificare) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
36 |
L683/17.12.2009
|
Proiectul de lege privind completarea art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
37 |
L564/22.10.2009
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea instanţelor pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale. (20 de articole) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
38 |
L684/17.12.2009
|
Proiectul de lege privind modificarea şi completarea art. 84 din Legea audiovizualului nr. 504/2002. (propunere legislativă) (articol unic, cu o modificare) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
39 |
L561/22.10.2009
|
Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000, privind executorii judecătoreşti. (propunere legislativă) (articol unic, cu 6 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
40 |
L331/18.05.2010
|
Propunerea legislativă privind modificarea art. 41 al Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. (2 articole) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
41 |
L122/07.02.2008
|
Proiectul de lege privind statutul Specialistului de înaltă calificare din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (propunere legislativă) (79 articole) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
42 |
L426/15.06.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ. (propunere legislativă) (2 articole, cu 3 modificări) – adoptat de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Caracterul legii: organică
|
|
43 |
L555/22.10.2009
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Hotărârii nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi a Hotărârii nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune. (articol unic, cu 10 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: organică
|
|
44 |
L593/05.11.2009
|
Proiectul de lege pentru modificarea art. 55 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării. (propunere legislativă) (articol unic, cu o modificare) – adoptat de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: organică
|
|
45 |
L735/08.11.2004
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 170 din Legea învăţământului nr. 84/1995. (propunere legislativă) (articol unic, cu 4 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport suplimentar de respingere
Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Caracterul legii: organică
|
|
46 |
L315/11.05.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995 cu toate modificările şi completările ulterioare. (propunere legislativă) (un articol, cu o modificare) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Caracterul legii: organică
|
|
47 |
L306/26.06.2009
|
Propunerea legislativă privind învăţământul superior. (84 articole) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Caracterul legii: organică
|
|
48 |
L155/08.03.2010
|
Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 590/2003 privind tratatele. (propunere legislativă) (articol unic, cu 3 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru politică externă
Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
49 |
L526/30.09.2009
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. (articol unic) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – procedură de urgenţă – raport suplimentar de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
50 |
L280/16.06.2009
|
Proiectul de lege pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport suplimentar de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
51 |
L172/30.03.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii administraţiei publice, Legea 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (propunere legislativă) (articol unic, cu 6 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
52 |
L195/07.04.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea „Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001”. (articol unic, cu 2 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
53 |
L284/04.05.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. (articol unic, cu 5 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
54 |
L312/11.05.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale. (3 articole, cu 3 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
55 |
L566/13.10.2005
|
Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc. (127 articole + Anexă) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
56 |
L215/16.03.2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. (articol unic, cu 2 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Caracterul legii: organică
|
|
57 |
L212/22.05.2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (articol unic, cu 2 modificări) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport suplimentar de respingere
Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Caracterul legii: organică
|
|
58 |
L174/30.03.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 92 din 1996 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de telecomunicaţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Caracterul legii: organică
|
|
59 |
L175/30.03.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de protecţie şi pază. (propunere legislativă) (articol unic, cu 2 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Caracterul legii: organică
|
|
60 |
L239/20.04.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 384/2006 privind Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. (propunere legislativă) (articol unic, cu o modificare) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Caracterul legii: organică
|
|
61 |
L457/29.06.2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. (2 articole) - respinsă de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Caracterul legii: organică
|
|
62 |
L172/19.05.2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. (articol unic, cu o modificare) – respinsă de Camera Deputaţilor – raport suplimentar de respingere
Raport: Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă
Caracterul legii: organică
|
|
63 |
L757/10.11.2004
|
Proiectul de lege privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România. (propunere legislativă) – adoptat de Camera Deputaţilor (47 articole + anexă) – raport suplimentar de respingere
Raport: Comisia pentru sănătate publică
Caracterul legii: organică
|
|
64 |
L500/15.09.2009
|
Proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşei. (propunere legislativă) (29 articole) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru sănătate publică
Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
65 |
L562/22.10.2009
|
Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. (propunere legislativă) (23 articole) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Caracterul legii: organică
|
|
66 |
L171/30.03.2010
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali. (propunere legislativă) (articol unic, cu 3 modificări) – adoptat tacit de Camera Deputaţilor – raport de respingere
Raport: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Caracterul legii: organică
|
|
67 |
|
Întrebări, interpelări şi răspunsuri. (orele 18,00 – 19,30)
|
|