Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK
Audierea în Parlament a reprezentanților instituțiilor cu atribuții în gestionarea cazurilor de preluare abuzivă a copiilor minori cetățeni români de către serviciile sociale din alte state
Comisia pentru politică externă și Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României, respectiv Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților s-au reunit marți, 17 septembrie a.c., într-o ședință dedicată audierii reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiției, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, instituții care au între atribuții obligativitatea de a acorda asistență și susținere familiilor de români care trăiesc în state europene și care au fost deposedate cu forța, nu o dată, abuziv, de copiii lor, de către autoritățile de asistență socială din aceste state.
Citește mai departe
Întrevederea președintelui Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha
Președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut astăzi, 18 septembrie a.c., o întrevedere oficială cu E.S. domnul Andrii Sybiha, ministrul afacerilor externe al Ucrainei. Cu această ocazie, Nicolae-Ionel Ciucă l-a felicitat pe înaltul oficial ucrainean pentru numirea sa în funcție și a subliniat importanța simbolică a alegerii României pentru prima vizită bilaterală, un gest care evidențiază apropierea și soliditatea relațiilor dintre cele două țări.
 
Citește mai departe
Audierea în Parlament a candidaților propuși pentru posturile de ambasadori ai României în străinătate
Comisiile reunite pentru politică externă și respectiv pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Senat și Camera Deputaților au audiat marți, 17 septembrie a.c., candidații propuși de Ministerul Afacerilor Externe pentru posturile de ambasadori ai României în străinătate.
Citește mai departe
Conferința „Respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din România” – un pas esențial pentru promovarea echității și incluziunii
La data de 16 septembrie a.c., în cadrul Senatului României, a avut loc conferința „Respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din România”, organizată de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități. Evenimentul, desfășurat în Sala Avram Iancu, a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai minorităților naționale, ai organizațiilor neguvernamentale și experți în domeniul drepturilor omului, care au discutat provocările și soluțiile pentru asigurarea drepturilor minorităților în România.
Citește mai departe
Participarea senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș la reuniuni ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Senatorul Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, a participat în Portugalia, la Lisabona, în zilele de 12 și 13 septembrie a.c., în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea Rețelei parlamentare pentru un mediu sănătos, respectiv la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă.
Citește mai departe
Participarea reprezentanților Senatului, membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului
Senatorii Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului și Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, au luat parte marți, 10 septembrie 2024, în calitate de membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului ale cărei lucrări s-au desfășurat în Franța, la sediul Biroului Consiliului Europei de la Paris.
Citește mai departe
Participarea delegației Senatului la Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC)
În perioada 9-10 septembrie a.c., o delegație a Senatului formată din senatorul Gheorghiță Mîndruță, secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și senatorul Ion Prioteasa, membru al Comisiei pentru politică externă, a participat la Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC), organizată în contextul dimensiunii parlamentare a preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene. 
Citește mai departe
Participarea senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, la misiunea de monitorizare a alegerilor parlamentare din Republica Azerbaidjan
În data de 1 septembrie a.c., s-au organizat în Republica Azerbaidjan, alegerile pentru desemnarea reprezentanților în Adunarea Națională. Cu acest prilej, președinta Parlamentului Republicii Azerbaidjan, Sahiba Gafarova, a adresat o invitație președintelui Senatului României, Nicolae-Ionel Ciucă, de a trimite reprezentanți în misiune de monitorizare.
Citește mai departe
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, a ambasadorului Statului Kuwait la București, Talal Mansour Alhajeri
Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, l-a primit luni, 2 septembrie a.c., pe ambasadorul Statului Kuwait la București, Talal Mansour Alhajeri, în vizită de rămas bun la încheierea mandatului.
Citește mai departe
Întrevederea președintelui Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, cu E.S. domnul Hiroyuki Nagahama, vicepreședintele Camerei Consilierilor din cadrul Dietei Naționale a Japoniei
Președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, astăzi, 2 septembrie a.c., o întrevedere cu E.S. domnul Hiroyuki Nagahama, vicepreședintele Camerei Consilierilor din cadrul Dietei Naționale a Japoniei, camera superioară a parlamentului japonez.
Citește mai departe

print
<septembrie 2024>
lun.mar.mie.joivin.sâm.dum.
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
joi, 19 sept. 2024
 9:00 - 16:00


CENTRUL DE ORGANIZARE ȘI PROMOVARE EVENIMENTE
telefon: +40 21 414 2954; fax: +40 21 414 2952; e-mail: cope@senat.ro

Comunicate de presă

Comunicate de presă
18.09.2024
Audierea în Parlament a reprezentanților instituțiilor cu atribuții în gestionarea cazurilor de preluare abuzivă a copiilor minori cetățeni români de către serviciile sociale din alte state
Citește mai departe
Comunicate de presă
17.09.2024
Audierea în Parlament a candidaților propuși pentru posturile de ambasadori ai României în străinătate
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.09.2024
Conferința „Respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din România” – un pas esențial pentru promovarea echității și incluziunii
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.09.2024
Participarea senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș la reuniuni ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.09.2024
Participarea reprezentanților Senatului, membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.09.2024
Participarea delegației Senatului la Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC)
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.09.2024
Ordonanța de Urgență pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în dezbaterea Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.09.2024
Participarea senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, la misiunea de monitorizare a alegerilor parlamentare din Republica Azerbaidjan
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.09.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, a ambasadorului Statului Kuwait la București, Talal Mansour Alhajeri
Citește mai departe
Comunicate de presă
30.08.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului agreat al Statului Israel, Lior Ben Dor
Citește mai departe
Comunicate de presă
30.08.2024
Gala performanței elevilor la evaluările naționale 2024
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.08.2024
Participarea senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș la evenimente de comemorare a Holocaustului împotriva romilor și sinti
Citește mai departe
Comunicate de presă
31.07.2024
Vizita oficială în Republica Moldova a delegației Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României, condusă de președintele Augustin-Cristian Ţâgârlaş-Niculescu
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.07.2024
Primirea de către președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, a E.S. ambasadorul Republicii Cehe în Romania, Halka Kaiserová
Citește mai departe
Comunicate de presă
19.07.2024
Participarea senatorilor Laura-Mihaela Moagher și Gheorghiță Mîndruță la Forumul la nivel înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.07.2024
Participarea senatorului Titus Corlățean, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la ceremonia de comemorare a 10 ani de la prăbușirea avionului zborului malaysian MH17
Citește mai departe
Comunicate de presă
17.07.2024
Senatorul Eugen-Remus Negoi, președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, condamnă ferm crimele împotriva populației civile din Ucraina
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.07.2024
Întrevederea senatorului Robert-Marius Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României, cu ministrul adjunct al afacerilor externe al Republicii Azerbaidjan, Fariz Rzayev
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.07.2024
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, cu Mohamed Ali Sabry, ministrul afacerilor externe din R.D.S. Sri Lanka
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.07.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, cu Mihaela Pleșa, membră a Legislativului statului Texas, Statele Unite ale Americii
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.07.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu ambasadorul Republicii Chile, Julio Antonio Bravo Iubini
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.07.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului Statului Israel, Reuven Azar
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.07.2024
Misiunea oficială în Suedia a delegației Parlamentului României, condusă de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, în continuarea demersurilor pentru recuperarea/repatrierea celor doi copii minori români ai familiei Samson, reținuți abuziv de serviciile sociale din Suedia
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.07.2024
Participarea reprezentanților Parlamentului la cea de-a 49-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei: Vicepreședinte al Senatului ales membru al Biroului APF şi contribuții importante la lucrări ale delegației române
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.07.2024
Senatorul Sorin Cîmpeanu, ales membru al Biroului Adunării Parlamentare a Francofoniei
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.07.2024
Participarea reprezentanților Senatului la reuniunea Subcomisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.07.2024
Peisajul energetic al României: o oglindă negativă a performanței industriei românești
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.07.2024
Participarea senatoarei Silvia-Monica Dinică la dezbaterea privind prevenirea folosirii tehnologiei pentru traficul de ființe umane
Citește mai departe
Comunicate de presă
03.07.2024
Participarea reprezentanților Senatului la cea de-a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
Citește mai departe
Comunicate de presă
03.07.2024
Întrevederea Grupului parlamentar de prietenie cu Canada, condus de senatorul Ion-Narcis Mircescu, președintele Grupului, cu o delegația parlamentară canadiană
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.07.2024
Întrevederea senatorului Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte al Senatului României, cu o delegație parlamentară din Republica Kazahstan condusă de Aigul Kuspan, președintele Comitetului pentru Afaceri Externe, Apărare și Securitate
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.06.2024
Participarea reprezentanților Senatului la cea de-a treia parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
27.06.2024
Intervenția senatorului Titus Corlățean, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la dezbaterea a trei rapoarte referitoare la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei
Citește mai departe
Comunicate de presă
21.06.2024
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO - Ziua Iei este un simbol incontestabil al patrimoniului cultural românesc
Citește mai departe
Comunicate de presă
19.06.2024
Participarea senatoarei Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională la întrevederea comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene cu delegația Comisiei pentru afaceri ale Uniunii Europene din Bundestag
Citește mai departe
Comunicate de presă
19.06.2024
Întrevederea comună a Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, condusă de către senatorul Vasile Dîncu, președintele comisiei, şi a reprezentanților Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților cu delegația Comisiei pentru afaceri ale Uniunii Europene din Bundestag, condusă de dr. Anton Hofreiter, președintele comisiei
Citește mai departe
Comunicate de presă
19.06.2024
Participarea Președintelui Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artficială, la Conferința internațională privind guvernanța platformei digitale: construirea unui forum global al rețelelor
Citește mai departe
Comunicate de presă
19.06.2024
Întrevederea președintei Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Nicoleta Pauliuc, cu delegația Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, condusă de Ina Coșeru
Citește mai departe
Comunicate de presă
19.06.2024
Participarea membrilor Biroului Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO la Conferința internațională privind guvernanța platformei digitale: construirea unui forum global al rețelelor
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.06.2024
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, cu o delegație sud-coreeană, condusă de Shin Wonsik, ministrul apărării al Republicii Coreea
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.06.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, cu delegația Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova
Citește mai departe
Comunicate de presă
17.06.2024
Senatorul Titus Corlățean și deputatul Ben Oni Ardelean cer Suediei să dea curs de urgență cererii României de repatriere a celor doi copii minori români ai familiei Samson reținuți abuziv de serviciile sociale din Suedia
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.06.2024
Întrevederea senatorului Robert-Marius Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României, cu Gladys Jepkosgei-Boss Shollei, vicepreședinte al Adunării Naționale din Parlamentul Republicii Kenya
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.06.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu ambasadorul Daniel Fried, membru al Atlantic Council
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.06.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, cu participanții la programul “Building Resilience to Disinformation in a Changing Communication Environment”
Citește mai departe
Comunicate de presă
06.06.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu ministrul afacerilor externe din Bosnia și Herțegovina, Elmedin Konaković
Citește mai departe
Comunicate de presă
06.06.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu ministrul pentru Europa și afaceri externe din Republica Albania, Igli Hasani
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.06.2024
Întrevedere între senatorul Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului, și delegația Consiliului Superior al Procurorilor din Republica Moldova
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.06.2024
Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Legea privind terapia durerii este un mare pas înainte pentru bolnavii din România
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.06.2024
Mesajul președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlăţean, cu prilejul Zilei Tratatului de la Trianon
Citește mai departe
Comunicate de presă
30.05.2024
Participarea senatorilor Vasile Dîncu și Cristian Bordei la Sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.05.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, cu o delegație parlamentară din Republica Turcia
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.05.2024
Întrevederea senatorului Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, cu o delegație parlamentară a Comisiei de Integrare în Uniunea Europeană din Parlamentul Muntenegrului, condusă de Ivan Vuković, președintele Comisiei
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.05.2024
Parlamentul României a marcat a treia ediţie a Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer
Citește mai departe
Comunicate de presă
27.05.2024
Copiii cu dizabilități au nevoie de servicii de calitate și prietenoase acolo unde locuiesc
Citește mai departe
Comunicate de presă
23.05.2024
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, cu o delegație coreeană, condusă de Han Ki Ho, președintele Comisiei pentru apărare din cadrul legislativului sud-coreean
Citește mai departe
Comunicate de presă
17.05.2024
„Provocările pentru și de la regenerabile”
Citește mai departe
Comunicate de presă
17.05.2024
Participarea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlățean, la cea de a 11-a ediție a Conferinței Internaționale Laude Model United Nations (LaudeMUN)
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.05.2024
Participarea senatorilor Roberta-Alma Anastase și Florian-Dorel Bodog la cea de-a 63-a Sesiune Plenară a Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
Citește mai departe
Comunicate de presă
15.05.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlățean, cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al Guvernului Statului Israel, Avi Dichter
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.05.2024
Lansarea proiectului de lege privind declararea „Săptămânii naționale a siguranței rutiere”
Citește mai departe
Comunicate de presă
30.04.2024
Participarea senatoarei Gabriela Crețu la Reuniunea Comisiei politice a Adunării Parlamentare a Francofoniei
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.04.2024
Depunere de coroane de flori în cinstea veteranilor de război din partea Senatului României
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.04.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului Japoniei la București, Takashi Katae
Citește mai departe
Comunicate de presă
25.04.2024
Întrevederea comună a Comisiilor juridice ale Senatului și Camerei Deputaților cu doamna Veronica Mihailov - Moraru, ministrul Justiției din Republica Moldova
Citește mai departe
Comunicate de presă
25.04.2024
Întrevederea Grupului parlamentar de prietenie cu Franța din cadrul Senatului României, condus de senatorul Titus Corlăţean, președintele Grupului, cu o delegație a Grupului parlamentar de prietenie cu România din cadrul Senatului Republicii Franceze, condus de senatorul Thierry Meignen, președintele acestuia
Citește mai departe
Comunicate de presă
24.04.2024
Participarea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, la a doua reuniune a Convenției pentru consolidarea Inițiativei Central-Europene (ICE)
Citește mai departe
Comunicate de presă
24.04.2024
Conferința „Drepturile fetelor și femeilor în societatea românească modernă” - Platformă de dezbateri și acțiune pentru îmbunătățirea sănătății reproductive
Citește mai departe
Comunicate de presă
23.04.2024
Participarea delegației Senatului la Forumul Legislatorilor IRENA și la Adunarea IRENA
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.04.2024
Nicoleta Pauliuc: Vot în unanimitate în „Comisia de sănătate” pentru legea privind terapia durerii
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.04.2024
Întrevederea vicepreședintelui Senatului, Sorin-Mihai Cîmpeanu, cu președinta Adunării Parlamentare a OSCE, Pia Kauma
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.04.2024
Proiectul de lege privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI) în dezbatere la Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.04.2024
Participarea senatorului Vasile Dîncu, președintele Delegației Parlamentului României la AP NATO, la vizita în Albania a Comisiei pentru democrație și securitate
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.04.2024
Intervenția senatorului Titus Corlățean în Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.04.2024
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, cu o delegație elvețiană
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.04.2024
Reuniunea Rețelei parlamentare francofone de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei a Adunării Parlamentare a Francofoniei
Citește mai departe
Comunicate de presă
09.04.2024
Participarea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, la Conferința “Inteligența artificială: etică și drepturile omului”
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.04.2024
Conferința ,,Inteligența artificială - etică și drepturile omului”
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.04.2024
Reuniunea Comisiei pentru educație, cultură și comunicare a Adunării Parlamentare a Francofoniei
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.04.2024
Intervențiile senatorului Titus Corlățean la reuniunea Rețelei Parlamentare Globale a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.03.2024
Participarea delegației Comisiei pentru afaceri europene, la cea de-a LXXI reuniune a Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC)
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.03.2024
Participarea delegației GRUI la cea de-a 148-a Adunare a UIP (Adunarea Uniunii Interparlamentare) și reuniunile asociate
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.03.2024
Participarea senatorului Ion Prioteasa la reuniuni ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.03.2024
Audierea candidaților propuși pentru posturile de ambasadori ai României în străinătate
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.03.2024
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, cu o delegație coreeană, condusă de Sung Il, Viceministrul pentru gestionarea resurselor militare al Republicii Coreea.
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.03.2024
Deputat Mihai Weber, președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe: Raportul privind activitatea desfăşurată de SIE în anul 2023, în atenția Comisiei
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.03.2024
Întâlnirea președintelui Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, deputatul Ana-Maria Cătăuță, cu E.S. Tigran Galstyan, ambasadorului Republicii Armenia în România
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.03.2024
Creșterea reprezentării femeilor în Senatul României: o analiză pe parcursul a 34 de ani
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.03.2024
Participarea senatoarei Gabriela Crețu la Summit-ul Femeilor Lideri Politici
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.03.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului Republicii Populare Chineze, Han Chunlin
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.03.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, cu delegația Parlamentului din Republica Irak
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.03.2024
Participarea senatorului Adrian Torma la Conferința interparlamentară privind economia circulară
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.03.2024
Întrevederea vicepreședintelui Senatului, senatorul Paul Stănescu, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, E.S. Giles Matthew Portman
Citește mai departe
Comunicate de presă
15.03.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului Republicii Armenia la București, E.S. Tigran Galstyan
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.03.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, Vasile Dîncu, cu ambasadorul Armeniei în România, E.S. Tigran Galtsyan
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.03.2024
Participarea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, la cea de-a 15-a Conferință Internațională Laude-Reut “2Day Ambassador”
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.03.2024
Întâlnirea membrilor Comisiei pentru cultură și media cu reprezentanții sindicatelor angajaților din Societatea Română de Radiodifuziune
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.03.2024
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, cu delegația Parlamentului din Georgia, condusă de Nikoloz Samkharadze
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.03.2024
Participarea senatoarei Evdochia Aelenei la reuniunea interparlamentară cu tema, Femeile în sport
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.03.2024
Participarea delegației Senatului la Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC)
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.03.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu delegația Parlamentului Georgiei
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.03.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, Vasile Dîncu, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.03.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, cu președinta Comisiei pentru afaceri politice și apărare din Senatul Republicii Italiene, senatoarea Stefania Craxi
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.03.2024
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, cu senatoarea Stefania Craxi, președintele Comisiei pentru afaceri politice și apărare din Senatul Republicii Italiene
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.03.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, E.S. Giles Portman
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.03.2024
Întâlnirea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO cu E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.02.2024
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, președinta Comisei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cu Oleg Serebrian - Viceprim-ministru pentru Reintegrare a Republicii Moldova
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.02.2024
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, cu Martin Dvořák, ministrul afacerilor europene al Republicii Cehe
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.02.2024
Participarea delegaţiei Senatului la cea de-a 23-a Reuniune de iarnă a AP OSCE
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.02.2024
Participarea doamnei senator Roberta-Alma Anastase la Reuniunea specială a Comisiei Permanente și la Prima reuniune din 2024 a Grupului de lucru privind Regulile de procedură ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.02.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu președintele Comitetului Permanent pentru Securitate și Politică Externă al Parlamentului Mongoliei, Enkh-Amgalan Byambasuren
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.02.2024
Discuții constructive între președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, senatorul Remus Negoi, și președintele Consiliului de monitorizare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, Emanuel Gabriel Botnariu
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.02.2024
Întrevederea senatorului Sorin Lavric cu delegația Comitetului Permanent pentru Securitate și Politică Externă din Parlamentul Mongoliei
Citește mai departe
Comunicate de presă
20.02.2024
Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități discută cu Institutul Român pentru Drepturile Omului pentru îmbunătățirea legislației și colaborarea instituțională
Citește mai departe
Comunicate de presă
15.02.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, senatorul Titus Corlățean, a ambasadorului Republicii Tunisia la București, Sami Nagga
Citește mai departe
Comunicate de presă
15.02.2024
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, cu viceprim-ministrul pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov
Citește mai departe
Comunicate de presă
15.02.2024
Masa rotundă organizată de Comisia pentru afaceri europene pe tema: ”Rolul și importanța statisticii în elaborarea politicilor naționale și europene”
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.02.2024
Participarea delegației Senatului la ,,Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea economică și guvernanța în Uniunea Europeană"
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.02.2024
Întâlnirea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO cu Peter Brown, atașatul cultural al Ambasadei SUA la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
13.02.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, senatorul Vasile Dîncu, a Viceprim-ministrului pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.02.2024
Participarea delegației Senatului la Audierile Parlamentare la Națiunile Unite 2024
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.02.2024
„SIE - 34 de ani dedicați menținerii integrității și securității naționale”, deputat Mihai Weber, președintele Comisiei de control SIE
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.02.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, a viceprim-ministrului și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.02.2024
Primirea de către senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.02.2024
„PNL a depus amendament pentru eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale”, Nicoleta Pauliuc, senator PNL
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.02.2024
Primirea de către senatorul Vasile Dîncu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, a E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.02.2024
„Dezvoltarea capacităților de reciclare a bateriilor de tip Li-Ion" - dezbatere organizată de Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială în Senatul României
Citește mai departe
Comunicate de presă
30.01.2024
„Orice copil are dreptul la copilărie, la fericire!”: întâlnire de lucru organizată de către Comisia pentru învățământ din Senatul României, în parteneriat cu UNICEF
Citește mai departe
Comunicate de presă
30.01.2024
Întrevederea senatorului Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală a Senatului, cu o delegaţie israeliană și cu membri ai Ambasadei Statului Israel în România
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.01.2024
Primirea de către senatorul Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
25.01.2024
Primirea de către senatorul Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a E.S. Özgür Kivanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.01.2024
Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, a E.S. Özgür Kivanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.01.2024
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a ambasadorului Japoniei, Hiroshi Ueda
Citește mai departe
Comunicate de presă
20.12.2023
„Plenul lui Moș Crăciun” – ediția 2023
Citește mai departe
Comunicate de presă
20.12.2023
Participarea senatoarelor Laura Georgescu și Liliana Sbîrnea la ,,Reuniunea interparlamentară a persoanelor cu dizabilități în cadrul procesului electoral"
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.12.2023
Deputat Mihai Weber: Analizând proiectul de buget al SIE, pot afirma că acesta reflectă angajamentul SIE de a asigura securitatea națională și de a răspunde eficient la provocările complexe ale mediului global, în concordanță cu liniile trasate de CSAT
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.12.2023
Întrevederea președintelui Comisiei pentru tineret și sport-Senat, Constantin-Bogdan Matei, cu o delegație condusă de Bjørn Berge, secretarul general adjunct al Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.12.2023
Participarea senatorului Titus Corlățean la reuniunea Comisiei pentru afaceri politice și democrație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.12.2023
Întrevederea senatorului George Scarlat, președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală a Senatului, cu o delegaţie germană, membrii ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.12.2023
10 decembrie 2023 - A 75-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.12.2023
Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a E.S. Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.12.2023
Participarea senatorului Titus Corlățean la reuniunea Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.12.2023
Participarea delegației Senatului la Conferința ONU privind Schimbările Climatice-COP28
Citește mai departe
Comunicate de presă
06.12.2023
Participarea unei delegații a Senatului României, condusă de Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene la a LXX-a reuniune plenară a Conferinței Organelor specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC)
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.12.2023
Impactul politicilor sociale asupra persoanelor cu dizabilități instituționalizate
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.12.2023
Senatorul Adrian Hatos a participat, la Bruxelles, la reuniunea comisiei interparlamentare “Educația pentru cetățenie europeană”
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.12.2023
Participarea la Conferința Mondială pentru Radiocomunicații (WRC3)
Citește mai departe
Comunicate de presă
04.12.2023
Participarea senatoarei Elena-Simona Spătaru la reuniunea Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
29.11.2023
Senatorul Eugen-Remus Negoi ales în funcția de președinte al Comisiei generale pentru probleme culturale a Adunării Parlamentare a Inițiativei Central-Eropene - Dimensiunea Parlamentară
Citește mai departe
Comunicate de presă
23.11.2023
Participarea senatorului Remus Negoi, vicepreședinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO la cea de-a 42-a Conferință Generală UNESCO
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.11.2023
Participarea la reuniunea Subcomisiei pentru implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.11.2023
Participarea delegației Senatului la Forumul Global al Femeilor Lideri
Citește mai departe
Comunicate de presă
15.11.2023
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, cu delegația Republicii Populare Chineze condusă de Jiang Yu, Reprezentant Special pentru afaceri și cooperare între R.P. Chineză și țările Europei Centrale și de Est din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al R.P. Chineze
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.11.2023
Anca Dragu: „Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimbă cetățenia”
Citește mai departe
Comunicate de presă
14.11.2023
Senatorul Claudiu Târziu, în vizită de lucru la Dublin: „Necesitatea unei Strategii destinate românilor de dincolo de granițe este mai stringentă ca niciodată”
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.11.2023
“Drepturile omului, egalitate de șanse și aspecte sociale”
Citește mai departe
Comunicate de presă
10.11.2023
Participarea delegației Comisiei parlamentare UNESCO la cea de a 42-a Conferință Generală UNESCO
Citește mai departe
Comunicate de presă
09.11.2023
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, cu adjunctul ministrului afacerilor externe al Statului Kuweit pentru afaceri europene, ambasador Sadiq Marafi
Citește mai departe
Comunicate de presă
09.11.2023
Participarea senatorului Sorin-Mihai Cîmpeanu, președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, vicepreședinte al Senatului României, la cea de-a 35-a sesiune a Adunării Regionale Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei
Citește mai departe
Comunicate de presă
09.11.2023
Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a E.S. Félix Ricardo Americo Antonio Denegri Boza, ambasadorul Republicii Peru la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.11.2023
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, cu delegația Grupului de prietenie Austria – România și Bulgaria din Parlamentul Republicii Austria, condusă de Harald Troch, președintele grupului
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.11.2023
Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, salută recomandarea Comisiei Europene cu privire la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.11.2023
Conducerea Serviciului Român de Informații audiată în cadrul Comisiei de control a SRI
Citește mai departe
Comunicate de presă
08.11.2023
Participarea delegației Senatului României la reuniunea interparlamentară la nivel de comisii cu tema „Viitorul politicii de coeziune post 2027: oportunități, provocări și pași de urmat”.
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.11.2023
Participarea delegației Senatului României la Reuniunea președinților Comisiilor de politică externă, respectiv afaceri europene din statele membre UE la reuniunea „United4Moldova”, organizată la Chișinău de Parlamentul Republicii Moldova
Citește mai departe
Comunicate de presă
07.11.2023
Întrevederea senatorului Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, cu delegația Grupului de prietenie Austria – România și Bulgaria din Parlamentul Republicii Austria, condusă de Harald Troch, președintele grupului
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.11.2023
O nouă abordare privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.11.2023
Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, cu ministrul adjunct al afacerilor externe al Republicii Armenia, Paruyr Hovhannisyan
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.11.2023
Întrevederea Comisiei pentru politică externă din Senatul României cu Grupul ambasadorilor din statele arabe și cu ambasadori reprezentanți ai unor state membre ale Organizației Cooperării Islamice
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.11.2023
Întrevederea Comisiei pentru politică externă din Senatul României cu ambasadorul Statului Israel, E.S. Reuven Azar
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.11.2023
Doamna senator Roberta-Alma Anastase, aleasă pentru un nou mandat în funcția de președintă a Comisiei juridice și politice a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.11.2023
Participarea delegației Senatului României la cea de a 23-a Reuniune interparlamentară EUFORES privind energia regenerabilă și eficiență energetică (IPM23)
Citește mai departe
Comunicate de presă
01.11.2023
Participarea delegației Senatului la ,,Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea economică și guvernanța în Uniunea Europeană"
Citește mai departe
Comunicate de presă
31.10.2023
Întrevederea senatorului George Scarlat, președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, cu o delegaţie germană alcătuită din membri ai Bundestag-ului și ai Landtagului Niedersachsen
Citește mai departe
Comunicate de presă
31.10.2023
Participarea senatorului Alexandru Nazare la Conferința Internațională “Pace în Europa și în Lume”, organizată de Uniunea Paneuropeană Croată în colaborare cu Uniunea Paneuropeană a Bosniei și Herțegovina și Uniunea Internațională Paneuropeană
Citește mai departe
Comunicate de presă
27.10.2023
Întrevederea senatorului Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, cu E.S. Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei în România
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.10.2023
Întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, cu participanții la „Programul de formare profesională dedicat diplomaților din state africane”
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.10.2023
Participarea la Seminarul Rose-Roth cu tema ” Sprijinirea partenerilor expuși riscului. Proiectarea stabilității, întărirea securității și avansarea integrării euroatlantice”
Citește mai departe
Comunicate de presă
24.10.2023
Un viitor sănătos pentru România – miza esențială a educației nutriționale a copiilor
Citește mai departe
Comunicate de presă
23.10.2023
Participarea senatorilor Călin-Gheorghe Matieș și Andrei Hangan la cea de-a 62-a reuniune a Comisiei economice, comerciale și financiare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
Citește mai departe
Comunicate de presă
18.10.2023
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu E.S. Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
17.10.2023
Participarea senatorului Cătălin-Daniel Fenechiu la Misiunea AP OSCE de monitorizare a alegerilor parlamentare din Republica Polonă
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.10.2023
Primirea de către președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, a ambasadorului Lituaniei la București, Artūras Žurauskas
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.10.2023
Întâlnirea de lucru a membrilor Comisiei pentru cultură și media cu membrii Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.10.2023
Participarea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, la Conferința preşedinţilor comisiilor pentru afaceri externe și a delegațiilor naționale ale parlamentelor statelor membre ale Inițiativei Central-Europene (ICE)
Citește mai departe
Comunicate de presă
16.10.2023
Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, Andrew Noble
Citește mai departe
Comunicate de presă
13.10.2023
„Monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități și ale vârstnicilor”
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.10.2023
Intervenția în plen a senatoarei Simona Spătaru la Sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pe tema provocărilor ideologiei de extremă dreapta la adresa democrației și drepturilor omului
Citește mai departe
Comunicate de presă
12.10.2023
Întrevederea senatorului Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, cu o delegație a grupului SERVIER, condusă de Olivier Laureau, președintele și CEO al Grupului global și al SERVIER International Foundation for Research
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.10.2023
Participarea Chestorului Senatului, Ciprian Pandea, la lansarea UAE Romanian Business Council, în Emiratele Arabe Unite
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.10.2023
Deschiderea unor perspective de viitor - studii doctorale în domeniul inteligenței artificiale
Citește mai departe
Comunicate de presă
11.10.2023
Evenimentul solemn de marcare a 30 de ani de apartenență a României la Consiliul Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.10.2023
Președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism din Senatul României s-a întâlnit cu ambasadorul Georgiei la București
Citește mai departe
Comunicate de presă
05.10.2023
Participarea delegației Senatului la cea de-a 13-a reuniune a Federației Astronautice Internaționale pentru miniștri și membri ai parlamentelor
Citește mai departe
Comunicate de presă
03.10.2023
Prima dezbatere publică privind inițiativa legislativă care să asigure un mediu online mai sigur pentru minori
Citește mai departe
Comunicate de presă
03.10.2023
Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, a E.S. Yerlik Ali, ambasadorul Republicii Kazahstan în România
Citește mai departe
Comunicate de presă
03.10.2023
Participarea senatorului Sebastian Cernic, secretarul Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, la Conferința de afaceri germano-română
Citește mai departe
Comunicate de presă
03.10.2023
Participarea senatorului Titus Corlăţean, președintele Comisiei pentru politică externă, la Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC)
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.10.2023
Vizita în Republica Irak a delegației Senatului României, condusă de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.10.2023
Întâlnirea de lucru a membrilor Comisiei pentru cultură și media cu membrii Consiliului Național al Audiovizualului
Citește mai departe
Comunicate de presă
02.10.2023
Monedă aniversară dedicată împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patromoniului cultural imaterial de către UNESCO
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.09.2023
Adoptarea proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.09.2023
Posibilitățile nelimitate ale Inteligenței Artificiale între beneficii și temeri
Citește mai departe
Comunicate de presă
28.09.2023
Întrevederea senatorului Ion-Narcis Mircescu, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Canada, cu deputata Marie-France Lalonde, copreședintele Grupului parlamentar de prietenie cu România din cadrul Parlamentului Canadei
Citește mai departe
Comunicate de presă
26.09.2023
Participarea senatorului Sorin-Mihai Cîmpeanu, președintele delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), vicepreședinte al Senatului, la sesiunea de deschidere a celei de-a 6-a ediții a Atelierului de leadership al femeilor parlamentare francofone
Citește mai departe
Comunicate de presă
25.09.2023
Participarea senatorului Sebastian Cernic la Segmentul la nivel înalt al celei de a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite și la evenimentele asociate
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.09.2023
Întrevederea senatorului Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, cu E.S. Prokopchuk Ihor, ambasadorul Ucrainei în România
Citește mai departe
Comunicate de presă
22.09.2023
Dezbatere privind progresele și provocările din domeniul inteligenței artificiale din România în cadrul Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie
Citește mai departe
Comunicate de presă
21.09.2023
Participarea senatorului Titus Corlățean, în calitate de inițiator al moțiunii pentru rezoluție cu tema: Practici abuzive de separare a copiilor de mediul familial, la audierea organizată de Comisia pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Citește mai departe
Comunicate de presă
20.09.2023
„ Aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității trebuie să fie îmbunătățită” Participarea senatorului Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene, la Reuniunea Președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene (COSAC)
Citește mai departe
Comunicate de presă
20.09.2023
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu Stanislav Secrieru, consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale
Citește mai departe

Contact

Parlamentul României SENAT
Adresă poştală
Biroul relaţii publice (responsabil cu aplicarea Legii nr. 544/2001)
Direcția presă comunicare și imagine
Go to top